Inainte de incheierea anului obisnuiesc sa imi fac, in gand, de cele mai multe ori, bilantul acelui an, cu bune si rele.
Pe lista de rele, imi pun de vreo sapte ani incoace comunicarea deficitara cu copilul meu.
Asa ca la inceputul anului urmator, pe 1 ianuarie, cand restul lumii inca mai este mahmura, ma trezesc devreme si, pe cea mai frumoasa agenda primita, imi scriu o lista de as vrea sa fac…' si trebuie sa fac' anul acesta.
Pana acum, am trecut la trebuie sa fac' – alaturi de sa slabesc' si sa ma las de fumat' – sa comunic mai bine cu copilul meu', operationalizand acest obiectiv asa cum am invatat la cursurile de comunicare: sa il ascult activ, sa nu mai ridic tonul, sa imi exprim sentimentele fata de comportamentul lui, nu fata de el ca persoana, daca acest comportament este necorespunzator etc.
Credeti ca mai era pe lista de trebuie' acest obiectiv daca il bifam ca realizat'? Normal ca nu! Oare ce mi-a lipsit? De slabit, am slabit. Cu fumatul, sper sa fie un succes, dar cu comunicarea? Exact ce era mai important…
Unde gresesc? Cu ceilalti pare ca reusesc sa comunic eficient, dar cu copilul meu? Exact la el mi se termina rabdarea, diplomatia, empatia, capacitatea de a accepta si a ierta. Se pare ca in relatia cu copiii nostri ajungem sa ne purtam ineficient pentru ca nu prea mai suntem atenti la ea, la relatie.
Ei ne iubesc oricum, nu ne dau note proaste, nu ne penalizeaza, nu se supara pe noi, asa ca nu prea conteaza ca nu ne straduim sa comunicam cu ei, ca asa faceau si parintii nostri.
Suntem obositi, surmenati, lipsiti de chef cand ajungem acasa la copii, asa ca apelam la comunicarea prin automatisme, prin comportamente la indemana – cele pe care le-am invatat eventual de la parintii nostri, mai ales cele care nici pe noi nu ne-au prea ajutat pe vremuri sa ne intelegem cu ei si ne-au adus la forma aceasta ineficienta de comunicare.
Adica si eu il invat acum pe fiul meu sa comunice prost? Tocmai eu, care ar fi trebuit sa ii arat copilului cum se face, sa ii imprim o directie de comportament si autocontrol, am reusit sa ii fac repetate demonstratii de asa nu' in comunicare.
Deschide-ti portile sufletului catre propriul copil. Este modul in care iti arati cu adevarat dragostea si comunici eficient.
M-am speriat suficient, asa ca am inceput sa studiez prin carti, pe net ce este de facut.
In primul rand, mut obiectivul de la trebuie' la as vrea sa', ca sa nu mai fiu asa de speriata de micile esecuri (este mai relaxant), apoi voi descompune in actiuni simple, clare, verificabile, evaluabile acest obiectiv.
Asa ca iata cum arata acum lista mea de as vrea sa'… anul acesta, la capitolul comunicare cu copilul':
Ce sa nu faci
Ce sa faci
Ce se intampla – de la mic, la mare
Copiii sunt nerabdatori sa comunice, dar, cu toate acestea, pot ajunge adulti care au probleme in a exprima ceea ce simt. Uneori parca nici nu reusesc sa isi gaseasca cuvintele potrivite.
Nu comunica eficient fie pentru ca – exact ca in copilaria mica – se intimideaza, fie pentru ca se rusineaza sa spuna ce simt, pentru ca se tem ca ceilalti vor rade sau ii vor respinge. Uitam ca a comunica presupune un proces care trebuie sa aiba loc in ambele sensuri; abilitatea de a asculta este vitala pentru comunicare.
Text: Cristiana Haica; Foto: Dreamstime.