Cei mai mulți dintre părinții care decid să divorțeze sunt preocupați de modul în care divorțul îi va afecta psihologic pe copii, dar cercetări recente arată că starea de sănătate a copiilor este și ea afectată de divorțul părinților.
Copiii ai căror părinți divorțează sunt mai predispuși riscului de obezitate – arată un studiu realizat de cercetători americani pe un eșantion de peste 3100 de copii. Prevalența obezității în rândul copiilor provenind din familii destrămate este cu 54% mai ridicată decât în cazul copiilor din familii 'stabile'. Per ansamblu, în proporție de aproape 90%, copiii din familiile destrămate implicate în studiul respectiv erau obezi, Cercetătorii pun acest fapt pe seama schimbărilor pe care divorțul părinților le aduce în viața copiilor. Astfel, după un divorț, statutul financiar al familiei se schimbă, ceea ce afectează stilul de viață, calitatea alimentelor consumate, nivelul de activitate fizică. Părintele rămas singur cu copiii nu mai are timp să se preocupe de un stil de viață sănătos, aplează la semi-preparate sau 'răsfață' copiii cu câte o ieșire la un fast-food. Toate aceste aspecte sunt coroborate cu dramele emoționale ale copiilor afectați de divorțul părinților, care se pot traduce și prin dezechilibre alimentare, cel mai adesea din spectrul bulimiei.
Nu toți copiii care trec printr-un divorț al părinților devin obezi. Psihologii insistă însă asupra faptului că un astfel de eveniment este foarte traumatizant pentru un copil și că părinții trebuie să fie foarte atenți să comunice în această perioadă mai mult decât de obicei cu copiii lor. Este important ca, pe cât posibil, stilul de viață al copiilor să nu se modifice prea tare și ca cei mici să fie implicați în cât mai multe activități fizice.
foto Shutterstock