Însărcinată, în concediu: ce ai voie şi ce nu

Dacă eşti însărcinată şi nu te-ai decis încă unde vei petrece concediul, dă-ne voie să-ţi recomandăm, cu riscul de a te supăra, să iei în calcul mai degrabă varianta munte.

Pe lângă alte beneficii ale muntelui – aer mai curat, senzaţia de relaxare profundă, aglomeraţie mai puţină – la altitudine (nu foarte mare însă) se evită căldura excesivă, care poate cauza o mulţime de probleme de circulaţie şi respiratorii, mai ales în trimestrele doi şi trei de sarcină.

Primele trei luni sunt esenţiale pentru dezvoltarea fătului. Cei mai mulţi dintre medici recomandă femeilor însărcinate să amâne deplasarea la mare în această perioadă. Din luna a treia poţi merge pe litoral, dar nu ai voie să stai la plajă.

Dacă eşti însărcinată, se recomandă să eviţi altitudinile mai mari de 8.200 m. Înaintea unui zbor cu avionul, viitoarele mămici au nevoie de un aviz cu parafa medicului.

Femeile însărcinate vor folosi creme de protecţie solară cu factor ridicat, costume de baie întregi şi în culori deschise şi vor purta neapărat pălărie/şapcă.

Vor petrece cât mai puţin timp pe plajă, sub umbrele, şi cât mai mult în spaţii cu climatizare şi temperaturi potrivite.

Dieta de vacanţă trebuie şi ea adaptată: oricât de mult ţi-ar face cu ochiul produsele fast-food de pe plajă, îţi recomandăm să te fereşti de ele: te poţi trezi cu o enterocolită cu Salmonella de mai mare frumuseţea, foarte „la modă în sezonul estival, în condiţiile păstrării şi pregătirii improprii a alimentelor.

 

Ce ai voie?

Multe fructe şi legume (spălate în prealabil, evident), care îţi furnizează un plus de energie şi îţi asigură şi aportul de vitamine, minerale şi fibre, sucuri (neacidulate şi fără cafeină) şi alte lichide.

Oricât de puţin ai lipsi din camera de hotel, ia cu tine o sticluţă cu apă şi nişte şerveţele umede, răcoritoare, pentru momentele în care un val de căldură ori senzaţia de sufocare te poate „lovi.

Vacanţe exotice
Sună tentant o vacanţă exotică (petrecută în doi, înainte de venirea pe lume a bebeluşului), dar nu este neapărat cea mai înţeleaptă alegere. Dacă totuşi optezi pentru o astfel de destinaţie, înaintea călătoriei, întreabă-ţi medicul.

Verifică lista cu vaccinurile pe care ar trebui să le faci (unele dintre ele contraindicate în sarcină) şi, odată ajunsă la faţa locului, ai mare grijă la sursa de apă şi la hrană.

Chiar şi dintr-o salată te poţi îmbolnăvi, odată ce ea a fost spălată cu o apă contaminată. Fereşte-te şi de înţepăturile insectelor (ţânţarii îţi pot face „cadou malaria).

 

La ce să te aştepţi

În avion. Se recomandă să te ridici la fiecare jumătate de oră şi să flexezi picioarele, să roteşti încheieturile frecvent, pentru a preveni blocajele sangvine. Centura de siguranţă trebuie instalată sub nivelul burticii.

Combate aciditatea. Hormonul progesteron relaxează muşchiul care închide stomacul şi acesta nu mai funcţionează cum ar trebui. De aceea, încearcă să dormi pe o parte, nu mânca fructe la cină, consumă cât mai mult iaurt.

Transpiraţie şi oboseală. Metabolismul funcţionează mai intens, iar temperatura corpului creşte. Schimbările hormonale accentuează senzaţia de sufocare. Ce poţi face? Răcoreşte-ţi ceafa, foloseşte numai haine din fibre naturale.

 

Cum să te fereşti

Nu uita asigurarea. Verifică valabilitatea poliţei tale de asigurare de sănătate şi serviciile de care poţi beneficia în caz de urgenţă. Înaintea plecării în vacanţă, interesează-te care este cel mai apropiat spital şi dacă există puncte farmaceutice în apropiere.

La piscină. Apa de mare şi cea de piscină pot fi medii contaminate, însă femeile însărcinate nu se supun neapărat vreunui risc mai mare decât ceilalţi. Totuşi, ia cu tine un antimicotic permis în sarcină şi geluri antibacteriene, cu care te poţi dezinfecta după baie.

Nu risca! Între săptămânile 18-24 este cea mai sigură perioadă pentru a călători. Scuba diving, bicicletele de uscat sau de apă, sporturile extreme ies din discuţie. Se recomandă înotul uşor.

 

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Sanatate
Buton