Decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, a fost semnat, sâmbătă, de Klaus Iohannis.
Potrivit acestei decizii, se acordă zile libere unuia dintre cei doi părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.
Zilele libere se acordă doar în situațiile în care nu este posibil lucratul de la domiciliu. Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă se poate plăti în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile de lucru, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat. Banii pentru plata indemnizaţiei se iau din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, potrivit libertatea.ro.