Cord Blood Center lansează primul studiu clinic din România care vizează utilizarea terapeutică a sângelui cordonal la copiii cu paralizie cerebrală. Acesta își propune să confirme siguranța și fezabilitatea transfuziei de sânge cordonal propriu și, în plan secundar, să evalueze eficacitatea sa terapeutică în paralizia cerebrală.
Lansarea primului studiu clinic din România a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat dr. Speranța Arciudean, Șef al Departamentului Medical Cord Blood Center Group, dr. Dana Craiu, Medic Primar Neurologie Pediatrică în cadrul spitalului 'Al. Obregia' și dr. Anca Coliță, Șef Clinica de Pediatrie și Departamentul de Transplant Medular – Institutul Clinic Fundeni. Dr. Dana Craiu și dr. Anca Coliță s-au alăturat acestui demers de identificare a unui nou tratament pentru paralizia cerebrală, ocupându-se de coordonarea studiului la nivel național, în calitate de investigatori principali.
Programul studiului clinic va fi adresat copiilor care suferă de paralizie cerebrală și au unitatea de sânge cordonal procesată integral și depozitată într-una dintre băncile Cord Blood Center. Astfel, oricare dintre acești copii poate beneficia de posibilitatea de recuperare neuromotorie.
'Anul trecut, la nivelul grupului, am avut experiența a 3 copii bolnavi de paralizie cerebrală, care au beneficiat de transfuzie cu sânge cordonal propriu. Ne-am bucurat enorm să aflăm că tratamentul a înregistrat rezultate, iar copiii se simt mult mai bine acum. Acest lucru ne-a impulsionat să ajutăm și mai mulți copii care suferă de această afecțiune. Lansarea studiului clinic în România reprezintă un prim pas în a ne atinge scopul: acela de a le oferi copiilor cu paralizie cerebrală șansa de a avea o viață normală.', a declarat dr. Speranța Arciudean, Șef Departament Medical Cord Blood Center Group.
Paralizia cerebrală este cea mai frecventă afecțiune neurologică, non-progresivă, la copii și principala cauză de dizabilitate neuromotorie. 85-90% dintre cazurile de paralizie cerebrală sunt congenitale. În prezent, nu există un tratament curativ al bolii, ci doar tratamente de recuperare și de prevenire sau control al complicațiilor.