Copilului ii este frica de animale

Pana la un moment dat, cand devin exagerate, fricile copilului sunt firesti, pentru ca el nu are capacitatea de a face deosebirea intre real si imaginar.

Frica de unele animale, mai ales frica de animalele periculoase, nu este o frica de luat in seama sau care sa faca neaparat demersul unei terapii. Nu ne incurca existenta faptul ca ne e teama de rechini, balene, serpi veninosi sau lupi, dar cea de caini sau pisici poate sa devina o problema. Este foarte putin probabil sa ne intalnim in viata de zi cu zi cu animalele realmente periculoase, insa cu animalele de pe langa casa omului e probabil sa dam nas in nas, chiar daca nu zi de zi.

Frica, in general, este rezultatul unei experiente negative traite pe propria piele sau indusa de altcineva prin experienta sa.

In epoca de piatra, frica de animale ne-a salvat ca specie, si continua sa o faca si astazi, inducand prudenta cand ne aventuram intr-o padure, de exemplu; in epoca moderna, insa, ne cam in­­­curca. Fie ca au avut sau nu experiente neplacute cu animalele de pe langa casa omului, exista copii (si adulti) care simt o frica intensa fata de aceste vie­­­­tuitoare. In familiile in care unul dintre adulti are o astfel de frica, si copilul se contamineaza cu ea, si este putin probabil sa fie adus copilul la terapie pentru vindecarea fricii, deoarece adultul care simte acelasi lucru considera, de cele mai multe ori, ca teama este absolut fireasca.

Ca sa scape de teama de animale, facem un demers de desensibilizare treptata – identificam clar animalul de care ii este frica copilului si desenam impreuna (mai ales noi) copii si animalele respective in contexte prietenoase. Deseneaza puii animalelor respective si povesteste-i cum sunt neajutorati si plang si ei uneori de frica, dar ca in­­­cearca sa fie curajosi. Gasim imagini din carti, reviste cu animalele respective, il obisnuim cu imaginile, apoi cumparam animale de plus sau alte materiale. Ne jucam cu ele si ne imaginam ca sunt adevarate, le mangaiem, le imitam sunetele…

Este timpul sa ne intalnim cu animalul real. Este bine sa gasim puii animalelor respective, sa ne asiguram inainte ca respectivele animale sunt blande si prietenoase, si lasam ca apropierea sa se intample cat mai natural.

Multe frici sunt induse de parinti

„Uite catelul, mama, sa nu te apropii, ca te musca, i se spune copilului care, de obicei, nu prea stia ce este frica de animale pana la 2-3 ani. Aceasta este o frica indusa, din dorinta de a pre­veni anumite accidente posibile. Dar pe acelasi principiu ar trebui sa ii spunem copilului: sa nu mergi, mama, ca iti rupi picioarele?

Fricile sunt normale la copil, apar din primele luni de viata – frica de zgomote puternice, de necu­nos­cuti, de a fi abandonat, de intu­neric, de insecte, de furtuna, de monstri, de animale, de medici etc. apar din primul an de viata si dispar progresiv, prin experienta pe care o capata copilul.

Atunci cand vreti sa imprieteniti copilul cu un catel, o pisica etc., nu fortati apropierea, lasati lucrurile sa se intample firesc…

Text: Cristiana Haica; Foto: SHUTTERSTOCK.