Actrita Dorina Chiriac a adus in discutie o problema pe care o considera serioasa, in ceea ce priveste parentingul zilelor noastre.
Intr-o ampla postare de Facebook actrita critica stilul superficial si tot mai intalnit de educare a copiilor, prin oferirea unei libertati prost intelese copilului, fara consecinte pentru greseli, fara limite.
Aceasta forma de educatie, spune Dorina Chiriac, e de fapt o neglijare a copilului, prin bombardarea lui cu valori materiale, insa fara a insufla copilului valori spirituale, precum empatia.
„noul trend în educația parentală (dar și școlară pe alocuri) este „libertatea”. nu se corectează copilul, nu se amendează, nu i se restricționează nimic. în fapt, se cheamă, cred, neglijare, lipsă de atenție și ignorare, iresponsabilitatea de a nu hrăni principii umane valoroase, de a nu proiecta viitor. credem că discernământul și empatia, capacitatea de luptă și respectul pentru muncă vin la pachet cu constituția nativă a ființei bipede, dar nu le cultivăm, ci expunem de lene copiii unui bombardament uriaș de informații pentru care experiența nu i-a pregătit încă. îi rătăcim.”
Interzicerea accesului la tablete, telefoane sau restrictionarea accesului la internet pana la o anumita varsta par decizii tot mai excentrice intr-o lume in care copiii sunt inca de mici crescuti de Youtube, mai explica actrita:
„Între copii cărora le este permis orice, copilul supravegheat se va simți pedepsit pe nedrept, lipsit de niște „distracții”, și nu protejat (cum, de fapt, este). Suntem ființe materialiste la început (asta e natura umană) și ne luptăm să creștem tolerând frustrări, dar putem dobândi înălțare a spiritului doar opunând tentației valori incontestabile pe care e necesar să știm să le „vindem” copiilor ca ei să își dorească a trăi întru acestea.
Când eram în școală, mama mai „făcea rost” de câte o cutie de alune străine sau ciocolată sau salam de Sibiu.
Nu mâncam imediat, deși mă lua amețeala de poftă. păstram pentru ca a doua zi să mă duc la școală cu pachet special și mă închipuiam mâncând în fața copiilor. și mi-i închipuiam privindu-mă cu invidie. e o caracteristică umană această dorință, dar numai în copilărie(!), desigur. 🙂 mama îmi interzicea, însă, și mă punea să mănânc acasă, ca să nu tulbur ceilalți copii, dacă tot nu pot să le dau.”
Devine imposibil să te lupți cu ce oferă lejer ceilalți părinți copiilor lor. Şi nu doar pentru că nu îți permiți limuzină de lux de ziua lui, de exemplu, ci pentru că ai optat să nu cultivi limuzina, sclipiciul la vârste la care toate astea iau ochii și tulbură. pentru că dorința naturală de a aparține unui grup trebuie să aibă ca bază altceva decât obiecte și subiecte care nu au deloc legătură cu întâlnirea reală între identități aflate în construcție, cu creșterea lor împreună, cu ce înseamnă prietenia.
Azi youtube e noua religie în rândul copiilor și tinerilor. e viața lor socială. să restricționezi azi accesul unui copil la youtube atrage după sine îndepărtarea din grup, căci despre ce naiba să mai vorbească, interesele nu mai pot fi comune în afara youtube. Neuropsihiatrii urlă la părinți surzi că internetul e noua invenție la fel de periculoasă cum nu știa omenirea că e radiografia la început, când se folosea ca distracție pentru copii în magazine de încălțăminte (așa stăteau cuminți să li se potrivească pantofii).
a restricționa accesul la internet face din tine un părinte rău care nu dorește socializarea și fericirea copilului. iar în ochii celorlalți părinți ești ă ă ă ă overprotective.
Nu. Accesul liber la orice dorință, accesul fără limite la internet creează iluzia că lucrurile se obțin ușor și că greșelile nu au consecințe. Răbdarea nu mai e o proprietate umană obținută prin amânare și parcurgerea drumului spre împlinirea dorinței. Dorința e la distanță de-un click. Iar „celebritatea” de meme youtube instituie credința falsă în succesul facil, construind o identitate paralelă cu realitatea.
Imagine: 123rf