Este oare răsfățat copilul singur la părinți? Nu neapărat! Deoarece nu are un frate sau o soră, se poate confrunta cu probleme specifice, care riscă să își pună amprenta asupra viitorului său. Faptul că este singurul obiect al dragostei părinților nu este niciodată unul fără urmări.
Singur la parinti, copilul unic e rasfatat, cel putin asta este opinia comuna. Natalia G., 37 de ani, isi aduce si acum aminte de rautatile colegilor de scoala: „Eram profund ranita de aceste vorbe, cu atat mai nedrepte cu cat parintii mei nu prea aveau mijloacele cu care sa ma rasfete. Ca un raspuns, pentru ca si-a dorit ca niciun alt copil sa nu mai treaca prin ce a trecut ea, a facut patru!
Egoist, nesociabil, fragil, imatur… Copilul singur la parinti se confrunta cu probleme specifice. Faptul ca este obiectul unic al dragostei celor doi parinti nu este lipsit de importanta. „Tata si mama au astupat hornul pe care lasa barza copiii pentru ca doar eu sa ma joc cu ei, spune Crina, sase ani. Intr-adevar, copilul unic se bucura de fericirea de a nu trebui sa ii imparta pe parinti cu nimeni, dar acest avantaj poate fi insotit de aspecte mai putin placute, care risca sa ii afecteze dezvoltarea. Atitudinea parintilor este cea care va influenta destinul copilului.
Copilul divin supus controlului
In centrul tuturor atentiilor, copilul unic este uneori supraprotejat. Desi este „erou in cercul familial, el evita cateodata sa se aventureze in exterior de frica sa nu ii fie pusa in discutie autoritatea. Daca acest tip de comportament va persista in existenta sa de adult, va reprezenta un veritabil handicap atat pe plan social, cat si sentimental.
In plus, supraprotectia din partea parintilor e insotita de cele mai multe ori de o exigenta dusa la extrem si de un control permanent: „Unde te duci? Cu cine? De ce? Intrucat toata frica parintilor are ca obiect unul si acelasi copil, educatia se confunda cu intruziunea: „Imediat ce ajungeam la niste prieteni sau ieseam de la cinema, trebuia sa ii telefonez mamei mele si sa suport glumele amicilor, care considerau ca sunt prea sub fusta mamei, isi aduce aminte Ana-Maria S. „Parintilor mei le era intotdeauna frica sa nu mi se intample ceva. Au mers pana acolo incat mi-au interzis sa ma duc intr-o tabara de iarna: as fi putut sa ma ranesc sau, cine stie?, mai rau…! Nici acum nu i-am iertat pentru asta. Am 28 de ani, si acum mama mea ma suna in fiecare zi. Iar eu nu indraznesc nici azi sa ii spun sa ma lase in pace.
Singur cu parintii
Tot timpul inconjurat de parinti, care sunt alaturi de el in activitatile cotidiene (jocuri, lectii, discutii), copilul unic traieste, cu toate acestea, sentimentul de singuratate, iar uneori – pe cel de plictiseala, de tristete. Acest paradox il face sa se maturizeze mult mai repede: participand in mod direct la viata adultilor, el se implica de foarte devreme in activitati mai degraba intelectuale, cum ar fi lectura.
Aceasta maturitate precoce poate fi, de asemenea, rezultatul faptului ca parintii reprezinta pentru el o povara morala si psihologica. Alexandru H. povesteste: „Transformat in confident de mama, am aflat repede ce se petrecea intre ea si tata, atat in ceea ce priveste conflictele intime, cat si nemultumirile profesionale. Nu am mai putut suporta acest rol de mediator, asa ca la 17 ani am plecat de acasa si am renuntat la studii. La 35 de ani, sunt in continuare « purtatorul de cuvant» al cuplului. Chiar daca au divortat intre timp, ei continua sa ma implice intr-o istorie care nu este a mea. Mi-ar placea sa le spun sa ma lase in pace, insa m-as invinovati prea mult daca as face asta. Imi pare rau ca nu am frati si surori, cu care sa impart aceasta povara, sa pot sa ma distantez cat de putin de problemele lor.
Psihanalistul Ioana Lazar observa ca, de cele mai multe ori, copiii unici „sunt feriti de o confruntare timpurie cu realitatea pierderii – in cazul aparitiei unui frate mai mic pierd locul privilegiat –, ceea ce le confera o incredere speciala in sine, dar ii si face mai vulnerabili in fata pierderilor inerente (moartea parintilor sau a unui prieten drag, pierderea slujbei sau dezamagirea in dragoste).
O legatura mult prea exclusiva cu mama
Situatia copilului unic devine delicata atunci cand ramane singur cu unul dintre parinti, de obicei mama. Aceasta, in totalitate acaparata de copilul unic, tinde sa construiasca cu el o relatie exclusiva. Din aceasta apropiere mult prea puternica se poate naste o confuzie a rolurilor, mai ales in cazul baietilor. Dar, daca asa cum subliniaza Ioana Lazar, „mama este indeajuns de buna, aceasta va lasa un loc pentru interventia unui barbat in cresterea copilului, fie ca el este tatal real, un nou partener, un prieten sau un nas. Il va lasa pe acesta sa joace rolul necesar. Mai grave sunt situatiile in care tatal nu are loc in aceasta relatie mama-copil.
Posibile consecinte? Un fiu care ramane in preajma mamei pentru ca ii e frica de viata, toate relatiile sale de dragoste sfarsind prin esecuri (caci nicio femeie nu e destul de buna ca sa rivalizeze cu mama!). In ceea ce le priveste pe fete, riscurile iau alta infatisare. Identificandu-se cu totul cu mama lor, ele devin oglinda acesteia, reflectand dorintele ei inconstiente si, de cele mai multe ori, in timpul adolescentei, cele doua se transforma in cele mai mari rivale.
Lipsa unor persoane cu care sa se confrunte
„Fratii si surorile au un rol determinant in dezvoltarea copilului, spunea Donald Winnicott, celebru psihiatru si psihanalist englez. Il invata care este sensul jocului si ii dau posibilitatea sa joace roluri diferite, il ajuta sa isi dezvolte spontaneitatea si creativitatea, ii permit sa isi exprime agresivitatea si il invata sa o canalizeze… Absenta fratilor si a surorilor va provoca reactii diferite, in functie de fiecare copil. Unii isi cauta fratii in afara familiei.
„Eu mi-am ales fratii si surorile, povesteste cu mandrie Nicolae V. „Si prieteniile sunt cateodata mai bune, fiindca ele nu implica gelozie. Un altul se va simti nesigur, nepregatit pentru inevitabila concurenta de la scoala. Neobisnuit sa imparta cu cineva atentia adultilor, el va suferi ca nu are o relatie privilegiata cu profesorul. Neantrenat pentru competitie, lui ii va lipsi, odata adult, agresivitatea dinamica si pozitiva. Si este posibil „sa fie mai putin atent la realitatea persoanelor din jurul lui, pentru ca nu a avut motive sa dezvolte aceasta atentie, adauga psihanalistul Ioana Lazar.
Cum sa cresti un copil singur la parinti
Psihologii spun ca cel mai important este ca familia sa se deschida spre exterior. Istoria Lilianei T. este un exemplu in acest sens: avea o fobie de insecte. Psihoterapeutul i-a intrebat pe parinti daca au prieteni care vin in vizita. Li s-a parut stranie intrebarea. Nu ii vizita nimeni niciodata. Insectele reprezentau, simbolic, singurele fiinte vii care intrau in casa, si Lilianei ii era frica de ele.
Fobia ei a disparut in momentul in care parintii au inceput sa invite lume in casa. Scolarizarea timpurie, daca este acceptata de copil, poate, in egala masura, sa il ajute sa se dezvolte armonios. „Vizitele regulate ale verilor, verisoarelor, prietenilor sunt un bun prilej pentru copil de a se confrunta cu cei asemeni lui. La fel si taberele de vacanta, cluburile sportive sau asociatiile culturale, recomanda Ioana Lazar.
Mamele care isi cresc singure copilul sa se gandeasca la urmatorul aspect: isi acorda oare un interval de timp doar pentru ele? Au o viata intima? Ele au mare nevoie de un spatiu in afara duo-ului familial. In mod traditional, acest rol de „al treilea personaj, cel care separa, este jucat de tata. Bunicii joaca, de asemenea, un rol important, cu conditia ca ei sa nu se substituie parintilor. De asemenea, o persoana din afara familiei poate fi importanta: de exemplu, un student care il ajuta pe copil sa isi faca lectiile.
Citește continuarea articolului aici.
foto Shutterstock