Tot ce trebuie să știi despre concediul de creștere al copilului și depre indemnizația lunară pe care o vei primi.
Cuprins:
Potrivit legislației în vigoare, în 2020, concediul și indemnizația de creștere a copilului se acordă părinților firești, părinților adoptivi, persoanelor cărora li s-a încredințat un copil în vederea adopției, tutorilor legali sau persoanelor care au copii în plasament ori în plasament de urgență.
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2010, este obligatoriu ca părinții să fi lucrat, cu acte în regulă, cel puțin 12 luni în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului.
„Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (…), beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară”, se arată în OUG nr 111/2010.
În plus, se consideră vechime în muncă și dacă părinții au solicitat în cele 12 luni somaj, concediu medical, concediu fără plată sau pensie de invaliditate.
De asemenea, este obligatoriu ca beneficiarii concediului și indemnizației de creștere a copilului să fie domiciliați/rezidențiați pe teritoriul României și să locuiască împreună cu copilul pentru care solicită dreptul și de a cărui creștere se va ocupa.
Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete ale beneficiarului realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului. Indiferent cât de mari ar fi veniturile părintelui care intră în concediu de creștere a copilului, valoarea indemnizației lunare nu poate fi mai mică de de 1.250 de lei, dar nici mai mare 8.500 de lei.
Stimulentul de inserție reprezintă o sumă bani plătită lunar părinților care decid să își reia activitatea profesională înainte de terminarea concediului de creștere a copilului. Stimulentul se poate acorda până când copilul împlinește vârsta de 3 ani, respectiv 4 ani – pentru cei cu handicap.
Valoarea stimulentului de inserție, conform O.U.G. nr. 111/2010, pentru copiii cu vârstă de la 0 la 3 ani, respetciv 4 ani (pentru copiii cu handicap) este de 650 lei.
Începând cu al doilea copil, dar și pentru fiecare copil născut dintr-o sarcina gemelara, de tripleţi sau multipleţi, nivelul indemnizaţiilor lunare se majorează se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată,
Dacă unul dintre părinţi se află în concediul de maternitate prevăzut de O.U.G nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.399/2006, concediul pentru creşterea copilului şi indemnizaţia lunară se poate acorda doar după terminarea concediului de maternitate şi nu mai devreme de a 43-a zi de la data naşterii copilului.
Părintele care a beneficiat de concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului (sau, după caz de stimulentul de inserţie) poate solicita încetarea drepturilor menţionate acordate pentru primul copil. În acest mod, celălalt părinte va avea posibilitatea de a solicita dreptul la concediu și indemnizație pentru cel de-al doilea copil.
sursa foto – 123rf.com