Comunicarea nonverbală – de Nuria Jar

De îndată ce inteacţionezi cu un om pentru prima oară îţi faci o impresie nonverbală despre el. Aceasta greu se mai schimbă.  Uneori poate fi şi neconştientizată în sensul că ştii doar că îţi place sau nu îţi place, senzaţie care vine din adâncul fiinţei tale. Totul se întâmplă citind, voluntar sau instinctiv, mesaje nonverbale. În acelaşi timp, celălalt le citeşte pe ale tale.

Camuflarea unei emoţii este ceva complicat

Cartea de faţă ajută atăt la descifrarea mesajelor nonverbale ale celor din jur cât si la conştientizarea mesajelor pe care le trimitem noi înşine. Viaţa modernă este asociată cu stres profesional, presiuni sociale, provocări personale care presupun un bun control al emoţiilor. Vom vedea că la nivel nonverbal, camuflarea unei emoţii este ceva foarte complicat. Corpul nostru emite un set de semne şi indicatori meniţi să exprime trăirile emoţionale interioare sau convingerile personale adânci. Musculatura feţei este atât de complexă şi ramificată special încât poate forma o expresie facială în conformitate cu toate trăirile emoţionale.

Citirea şi interpretarea mesajelor nenverbale

Un bun „cititor al acestor mesaje are avantajul că se poate raporta mai bine la trăirile celor cu care interacţionează. Ştii când un om simte bucurie, tristeţe, exaltare,curiozitate,mânie, indiferenţă şi îţi ajustezi atitudinea faţă de el tocmai pentru că ai acest dicţionar al gesturilor, expresilor faciale şi manifestărilor corporale.

Tendinţa către atingere, distanţa la care se plasează, mirosul, privirea, toate transmit mesaje despre un om. Aceste mesaje pot uneori avea coduri diferite de interpretare, modelate de regiunile geografice şi culturale în care s-a dezvoltat personalitatea acelui om. Aşadar modul în care interpretăm ce spun gesturile, mişcările şi posturile noastre şi ale celor din jur necesită perfecţionare continuă.

Limbajul corpului este mai important decât cuvintele

Din carte aflăm de regula profesorului Albert Mehrabian generic numită 7-38-55. Astfel, într-o comunicare, 7% din mesaj este transmis prin cuvintele rostite, 38% prin caracteristici ale vocii precum intonaţie, tonalitate, ritm, modulaţii, accentuări şi pauze iar 55% prin limbaj al corpului, posturi şi gesturi. Flirtul şi seducţia conţin foarte multe elemente de comunicare nonverbală. Altfel spus, nu prin vorbe cucereşti pe cineva ci prin ceea ce exprimi nonverbal.

  Limbajul corporal este principlaul mijloc de comunicare si în regnul animal.

Charles Darwin a făcut referire la exprimarea facială a emoţiilor la primate precum cimpanzeii sau gorilele. Cei care au animale de companie au învăţat să citească emoţiile pe figura lor. Filmul documentar Why Dogs Smile and Chimpanzees Cry  ( De ce câinii zâmbesc şi cimpanzeii plâng ) surprinde în mod fascinant manifestările nonverbale din rândul necuvântătoarelor.

Cartea este accesibilă tuturor celor care doresc să înveţe, să evolueze şi să se perfecţioneze pe sine

Cartea este scrisă într-un limbaj accesibil publicului larg dar fără a face rabat de la rigurozitatea ştiinţifică. Conţine interpretări concrete şi practice ale manifestărilor nonverbale şi accentuează efecte ale acestora în viaţa de zi cu zi


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Diverse
Buton