Primul pas în asigurarea unei alimentaţii sănătoase pentru familia ta începe din momentul întocmirii listei de cumpărături şi continuă în magazin. E important să ştii cum să îţi alegi, transporţi şi depozitezi produsele, dar mai ales la ce să fii atentă astfel încât să beneficiezi de toate calităţile nutriţionale şi să eviţi contaminarea sau deteriorarea produselor şi a ambalajelor. Regulile simple de siguranţă şi de igienă contribuie la prevenţia multor afecţiuni şi la formarea unor obiceiuri de viaţă sănătoase şi utile la copii de la cea mai mică vârstă.
Iata ce ne spune Maria Spiridon, nutriţionist dietetician – Încercăm cu toții să consumăm alimente cât mai apropiate de starea lor naturală, fără aditivi alimentari. Să nu uităm să includem în lista de cumpărături fructe, legume, lapte și produse lactate ambalate. Acestea din urma sunt cea mai bună sursă alimentară de calciu cu cea mai mare biodisponibilitate pentru absorbția și fixarea acestuia în dinți și oase. În plus, laptele ambalat este un aliment natural, fără aditivi alimentari. În varianta UHT e cel mai uşor de consumat, pentru că îl putem păstra mai mult timp inainte de deschidere, iar tehnologia de pasteurizare şi ambalajul de carton păstrează gustul, vitaminele şi nutrienţii laptelui'.
În primul rând nu uita să îţi notezi tot ce trebuie să cumperi pe lista înainte de a ajunge la magazin; ştim că dacă e aglomeraţie, eşti pe fugă sau mai ai şi copil după tine, e foarte uşor să uiţi exact ce îţi trebuie mai mult. De aceea, notează-ţi alimentele obligatorii care nu trebuie să lipseasca (fructe şi legume, lapte şi produse lactate, cereale, ouă, carne, apa…) şi ce alte produse îti mai fac trebuinţă.
Când ajungi în magazin, dacă ai multe de cumpărat, începe să îţi organizezi cumpărăturile astfel încât să îţi fie uşor să le aranjezi şi în cărucior sau în coş; de exemplu, dacă ai de cumpărat şi apă, atunci începe cu ea ca să nu arunci sticlele peste alte produse şi să rişti să le deteriorezi ambalajele.
Alege alimente cu ambalaje intacte şi în termenul de valabilitate, verifică sigiliile de siguranţă sau capacele; de exemplu, la cutiile de lapte, verifica inelul de siguranţă al capacului (fie un sigiliu în exterior, fie folia interioară) ca să te asiguri că nu a umblat nimeni la cutie, termenul de valabilitate şi conditiile de păstrare – laptele pasteurizat şi produsele lactate pasteurizate trebuie să fie ţinute la frigidere, pe când laptele UHT trebuie ţinut la temperatura ambiantă până la maximum 31 de grade Celsius inainte de deschidere; în plus, ambalajele trebuie să fie curate şi intacte (să nu fie turtite sau lovite).
Produsele congelate se pun şi ele în pungi separate, pentru a nu împrumuta din căldura alimentelor păstrate la temperatura camerei. Nu pune produse congelate sau care pot curge lângă produse ambalate în cutii de carton ( precum paste sau cutii de carton de lapte), care pot absorbi umezeala, afectând astfel calitatea produsului ambalat.
E important să te asiguri că fiecare produs pe care îl cumperi este în regula (adică ambalajul intact, e in termenul de valabilitate, e păstrat în condiţiile recomandate de producător). O atenţie sporită trebuie acordată produselor perisabile. În cazul produselor pe care le cumpărăm pentru prima oară, e important să citeşti cu atenţie eticheta şi să cunoşti condiţiile de păstrare. Ţinem cont de indicaţiile de păstrare şi pe drumul spre casă.
Cumpără lapte şi produse lactate doar din surse sigure, controlate sanitar- veterinar. Cel mai sigur lapte pentru consum este cel care a fost tratat termic (pasteurizare şi pasteurizare la temperatura înaltă) în condiţii de maximă siguranţă. Alege laptele pasteurizat sau laptele pasteurizat la temperatură înaltă, deoarece prin tratarea termică a laptelui sunt distruşi potenţialii germeni, dar sunt păstrate mineralele, nutrienţii şi vitaminele.
Păstrează anumite produse, precum laptele şi lactatele în ambalajele originale. Daca ai cumpărat lapte UHT atunci nu trebuie sa îţi faci griji. Tehnologia UHT şi ambalajul permite stocarea cutiilor cu lapte la temperaturi între 4 şi 31 de grade inainte de deschidere. După deschidere este foarte important ca acesta să fie ţinut în frigider şi consumat în maxim 3 zile.
Sunt nişte reguli simple de igienă. Bineînţeles că nu mai amintim regulile de igienă elementară (spălatul pe mâini, folosirea unei măşti dacă eşti racită sau dacă cel care pregăteşte masa este bolnav). Legumele, fructele, carnea, ouăle trebuie bine spălate înainte de a fie folosite, separat. Spală bine tocatorul după ce l-ai folosit pentru carne deoarece, în caz contrar, aceasta poate contamina legumele sau fructele pe care urmează să le prepari. De aceea, este recomandat tratamentul termic al cărnii pentru distrugerea potenţialilor germeni. Fructele şi legumele trebuie consumate pe cât posibil în stare naturală, fără a fi tratate termic sau trebuie cât mai puţin timp preparate termic. Laptele pasteurizat la temperatură înaltă nu mai necesită fierbere, a fost deja sterilizat înainte de ambalare.
Poţi planifica mesele şi gustările, respectând piramida alimentara, iar ca să câştigi timp preţios, alege preparate mai simple şi rapide care necesită mai puţin timp (salate, milshake-uri, paste, supe, deserturi şi gustări simple potrivite atât pentru adulţi, cât şi pentru copii – orez cu lapte, cereale cu lapte).
Anumite salate sau preparate îşi pot pierde proprietăţile (se pot oxida), de aceea ar trebui pregătite şi servite imediat, iar în caz ca vor fi consumate mai tarziu, atunci să fie păstrate la rece, acoperite. Preparatele calde trebuie răcite cât mai repede astfel încât să fie puse repede la frigider şi consumate în maxim 2-3 ore de la preparare; nu lăsaţi mâncarea caldă să se răcească de la sine peste zi sau peste noapte, deoarece se poate altera.
Vesela şi ustensilele folosite la pregatirea mâncării trebuie bine spălate imediat după folosire; la fel şi blatul de lucru. Mâncarea gătita trebuie servită pe platouri curate, bine spălate şi şterse.
Şi nu în ultimul rând, să te bucuri în tihnă de fiecare gustare sau masă; echilibrul, varietatea şi moderaţia sunt cuvintele cheie când vorbim despre alimentaţie, însă mai adăugăm şi liniştea. E important ca timpul alocat mesei sau gustarii, oricât de scurt ar fi, să nu fie presarat de intreruperi sau alte activităţi, nici acasa şi nici la birou sau în altă parte.
Acest articol face parte din campania Lucrurile bune vin în ambalaje Tetra Pak'. Campania educaţională îsi doreşte să informeze consumatorii despre importanţa siguranţei alimentare şi alimentaţia echilibrată. Povestea Tetra Pak a început în 1943 când dr. Reuben Rausing, care deţinea atunci o companie de ambalaje în Suedia, a început să dezvolte un ambalaj pentru lapte care să necesite minimum de material şi să asigure maximum de igienă. Ideea lui era să creeze un ambalaj care să fie, în acelaşi timp, economic, igienic şi uşor de distribuit, ceva ce nu a mai fost făcut înainte. Astfel, primele ambalaje au fost lansate în 1951, iar în 10 ani mai târziu, în 1961 a fost lansată prima maşină de ambalare aseptică a laptelui. Această inovaţie a marcat începutul unei noi ere în domeniul siguranţei şi calităţii alimentare. Ne puteţi urmări pe pagina www.facebook.com/TetraPakRomania