Le-am rugat pe cititoarele noastre să ne trimită cele mai creative idei și să ne arate cum să decorezi salata de boeuf.
Inventată de belgianul Lucien Olivier (chef la restaurantul Hermitage din Moskova în anii 1860), salata cunoscută astăzi sub numele de salată de boeuf a purtat inițial numele creatorului – salata Olivier.
Rețeta originală a rămas secretă până la moartea bucătarului, în 1883, în ciuda încercărilor rivalilor acestuia de a o copia. Salata lui Olivier conținea limbă de vitel, caviar, rață afumată, capere și o mulțime de alte ingrediente scumpe și exotice.
Așa că nu este de mirare că rețeta a suferit serioase modificări și a fost adaptată la ingrediente mai modeste, devenind un fel de mâncare popular în toată Europa de Est și România, dar și în Iran, Pakistan sau Spania.
Salata de boeuf de astăzi (sau, în varianta fără carne, salata a la russe) are în compoziție cartofi fierți, mazăre, morcovi, carne, murături și maioneză, și este nelipsită de la mesele tradiționale de Crăciun și Paște.
Fiecare gospodină are propria ei rețetă și un mod original de a orna salata de boeuf. Le-am rugat pe cititoarele noastre să ne trimită cele mai creative idei de a orna salata de boeuf, iar acestea au fost imaginile pe care le-am primit.
Sperăm să te inspire și pe tine data viitoare când ai de impresionat musafirii (sau soțul) cu o salată de boeuf.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15