Ce trebuie să ştii despre „avitaminoza” afectivă

De ce are nevoie bebeluşul ca să crească armonios şi sănătos? Ei bine, el are anumite „trebuinţe, care se cer satisfăcute ciclic, şi nevoi, care trebuie satisfăcute permanent.

Ciclică este trebuinţa de a fi alimentat corespunzător, de somn, de apă. Permanent se cer satisfăcute nevoia de apărare (supravieţuire), pe care o semnalizează prin plâns-ţipăt (disconfortul, oboseala), trebuinţele de mişcare-orientare în spaţiu, şi ultimele, dar, de fapt, cele mai importante, sunt cele legate de relaţionarea cu adulţii – nevoile afective.

Bebeluşul are nevoie de prezenţa şi dragostea adulţilor. Din relaţia cu mama, din cât de promptă este ea în satisfacerea cerinţelor lui afective, va învăţa la ce să se aştepte de la lumea adulţilor – va privi oamenii cu seninătate sau îi va fi frică de ei.

Dacă lumea adulţilor este una care nu îi răspunde la cererea de afecţiune, trebuie să ţipe, să plângă, până când vine cineva la el; va dezvolta un comportament descurajat, nu va aştepta prea mult de la ceilalţi, va deveni apatic.

Dacă i se răspunde la nevoi – este mângâiat mult, luat în braţe, i se vorbeşte cu tandreţe – va fi optimist, tonic, va dori să comunice şi va dori să socializeze.

Bebeluşul „se sinucide
Relaţia cu mama şi ataşamentul de ea stau la baza sentimentului de siguranţă, de încredere în ceilalţi şi în sine. Dacă mama nu poate fi alături de copilul ei sau nu îi răspunde necondiţionat şi cu drag la nevoile lui obiective, copilul va dezvolta un sentiment de separare, de abandon şi va deveni anxios.

Dacă mama lipseşte – a decedat sau şi-a abandonat fizic sau afectiv copilul – poate apărea fenomenul de „avitaminoză afectivă, adică o carenţă afectivă majoră, care, iniţial, se manifestă prin agitaţie psihomotorie cu căutarea anxioasă a mamei din priviri, prin strigăte, mai apoi comportament de renunţare, apatie, dezinteres faţă de orice.

Nici măcar nu mai plânge, mănâncă prost sau începe să refuze alimentaţia şi, în cele din urmă, ca urmare a carenţării pe toate planurile, va renunţa să trăiască. Bebeluşul „se sinucide, prin carenţa de factori nutritivi, din lipsa de dragoste. Şi există, din păcate, multe astfel de cazuri…

Copiii neglijaţi afectiv, crescuţi fără dragoste, neluaţi în braţe şi mângâiaţi cu drag au niveluri mult mai ridicate de hormoni ai stresului, ce afectează creşterea şi dezvoltarea creierului şi a organismului, în general. Lipsa îngrijirilor materne provoacă traume fizice, intelectuale, afective şi sociale.

Se poate vorbi (la vârste mai mari) şi de o psihopatie cauzată de lipsa de dragoste, prin afectarea în mod negativ a construirii personalităţii şi a formării comportamentelor adaptative.

Câteva indicii:

• O simplă mângâiere şi afecţiunea părinţilor pot face mai târziu diferenţa între un adolescent care vrea să moară şi unul care vrea să trăiască.

• Copilul abandonat afectiv pare trist, distant, dar în acelaşi timp hiperafectuos, instabil, nestatornic. Este capabil să se ataşeze de oricine fără a crea legături profunde cu nimeni. Respingerea îl face răutăcios, agresiv; tandreţea îl face să fugă. Cu toate acestea, este într-o căutare afectivă necontenită.

• Viata psihică a sugarului este marcată de relaţiile dominante şi de climatul afectiv general din familie. Tensiunea dată de anxietate la persoana care îngrijeşte sugarul i se transmite acestuia. Echilibrul afectiv al familiei, mai ales al mamei, este un factor esenţial pentru dezvoltarea normală a copilului.

• Dacă suferă de avitaminoză afectivă, bebeluşul are întârzieri sensibile în dezvoltarea fizică, socială, dar şi în cea psihologică; este cu mult în urma celorlalţi cu mersul, vorbirea, dezvoltarea intelectuală, în general.

Foto: shutterstock.com.