Ce trebuie sa stii, ca sa doarma ca un prunc

Problemele de somn ale bebelusului dau peste cap si programul de odihna al parintilor, iar noptile devin un calvar.

Ce trebuie sa stii. Un nou-nascut doarme in medie 16 ore pe zi, dar rareori mai mult de patru-cinci odata. In primele saptamani este normal sa se trezeasca peste noapte, pentru o masa. Daca vrei sa adoarma repede, nu-l tine de vorba si nu te juca cu el. Multi bebelusi dorm mai bine ziua si stau treji noaptea. Nu incuraja acest program, caci nu-i vei rezista.

Exista bebelusi mult mai activi noaptea, dar asta nu inseamna ca programul lor de somn si veghe nu poate fi modificat.

Cum adormi un bebelus
– Verifica „perimetrul, sa fie sigur: nou-nascutul trebuie sa doarma pe suprafata tare, fara paturi, cuverturi, perne si multe animale de plus inghesuite in pat.
– Stinge lumina puternica, lasa o lampa de veghe in priza.
– Creeaza un ritual de noapte – citeste-i incetisor o poveste sau canta-i ceva de fiecare data cand mergeti la culcare.

– Daca ti-a adormit in brate (nu este de preferat), verifica sa fie in faza de somn profund, inainte sa il pui in pat. Muta-l incetisor si tine mana pe burtica lui inca doua minute, ca sa-ti simta caldura.
– Pune intotdeauna copilul in pat pe spate, nu cu fata in jos.
– Daca dormi intr-o alta camera, lasa un monitor deschis, ca sa auzi miscarile suspecte.

Programul de somn
Este dictat de cel de masa: bebelusii hraniti la san vor sa manance cam la trei ore. Pe la doua luni, bebelusii vor sta mai mult treji in timpul zilei. Daca vezi ca al tau doarme mai mult de patru ore dupa-amiaza, va trebui sa-l trezesti, fiindca programul de seara ii va fi dat peste cap. Dupa trei luni este indicat sa-l inveti sa adoarma dupa masa, nu in timpul ei.

Asta poate fi dificil la inceput, dar este bine sa-l pui in pat cat e macar partial treaz. Pe la cinci-sase luni, nu mai simt nevoia de masa de noapte daca au mancat bine seara. Asta inseamna ca pot – si chiar o fac! – sa doarma toata noaptea. Teoretic, si tu!

Cat doarme un copil, difera de la caz la caz. Cercetatorii au calculat de cate ore de somn ar fi nevoie pentru o dezvoltare armonioasa.

Greseli frecvente: nu le repeta!
Uneori, parintii sunt cei care strica programul de noapte al copiilor.
1. Esti sclava monitorului. Daca te repezi sa iei in brate copilul de cate ori auzi un zgomot, nu va invata sa se linisteasca singur. Daca plange tare mai mult de cinci minute, atunci trebuie sa mergi in camera lui.
2. Pastrezi masa de noapte cand nu mai e nevoie. Dupa primele cinci-sase luni, copilul nu s-ar mai trezi pentru masa de noapte, dar tu vrei sa ia mai mult in greutate si il trezesti. Va manca, dar face asta in virtutea inertiei, nu fiindca i-ar fi fost foame.

3. Leganatul. Cea mai mare greseala dintre toate. Bebelusul devine dependent de tine si de rutina leganatului.
4. Biberonul in pat Multi dintre parinti isi fac un obicei din a lasa copilul sa „se adoarma, cu biberonul in gura. Nu este un lucru indicat, nici din punct de vedere al dezvoltarii emotionale, nici medical (asa apar primele carii).
5. Noapte sau zi? Daca vrei sa invete diferenta dintre noapte si zi, lumineaza-i camera ca atare, sa stie ca, atunci cand e intuneric, se doarme.

Varsta/ore de somn necesare:

3 luni 6 luni 9 luni 12 luni 18 luni 2 ani 3 ani
15 14 si 1/2 14 13 si 3/4 13 si 1/2 13 12


Consultant: Cristiana Haica, Foto: Sebastian Enache.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Ingrijire
Buton