Caracterul unui copil trebuie modelat de la cea mai fragedă vârstă, iar influenţa părinţilor este decisivă în acest sens. Pentru a şti cum să te porţi şi cum să-l corectezi, trebuie să-ţi cunoşti foarte bine copilul.
Părinţii, primii îndrumători ai copiilor, contribuie esenţial la dezvoltarea fizică şi intelectuală a acestora. Însă cum nici adulţii nu sunt scutiţi de greşeli, nu întotdeauna le e uşor să fie un bun exemplu pentru cei mici.
Totuşi, ei trebuie să se străduiască să-şi educe cât mai bine copiii, să le cultive calităţile şi să-i ajute să-şi corecteze defectele. Toate pot fi realizate cu succes numai prin observarea atentă a copilului şi numai ţinând cont de temperamentul său.
Deci, dragi părinţi, e lesne de înţeles că nu veţi ajunge la niciun rezultat pozitiv obligând un copil sentimental să se impună în faţa prietenilor săi ca lider sau pe unul coleric să stea liniştit şi pasiv câteva zeci de minute. Ghidul pe care vi-l propunem vă va ajuta atât să vă cunoaşteţi mai bine copilul, cât şi să adoptaţi metoda educativă potrivită.
Temperament sentimental
E visător, uneori chiar timid, extrem de sensibil, cu tendinţa de a se închide în sine. Comunică greu, iar gesturile sale sunt încete, astfel că dă impresia, în special în primii ani de şcoală, că va rămâne în urma tuturor.
Cum îi modelezi caracterul?
- Pentru a se dezvolta armonios, are nevoie de un mediu senin, care să-i ofere siguranţă şi afecţiune. În primii ani de viaţă, fereşte-l pe cât posibil de şocuri afective.
- Demonstrează-i că are numeroase calităţi şi laudă-l ori de câte ori reuşeşte să facă bine ceva.
- Nu-i răni niciodată sensibilitatea făcându-i reproşuri nemeritate – îi poţi crea complexe de care va scăpa foarte greu.
- I-ar fi de ajutor să-l înscrii la cursurile unui club de copii sau să-l duci la sport. Activitatea de grup îl va ajuta să-şi depăşească reţinerile, îndoielile, să-şi învingă timiditatea.
- Chiar dacă are parte de eşecuri scolare, nu fă din asta o tragedie, ci încearcă să-i insufli încredere în forţele proprii şi încurajează-l să lucreze mai mult.
Temperament pasionat
Serios, absorbit de ceea ce face, dornic să se autoeduce. Părinţii au mare încredere în el şi nu se preocupă prea mult de formarea caracterului său. E o greşeală.
Lipsit de supraveghere, va ajunge „dependent de reuşită, va ajunge să creadă că trebuie să fie mereu primul. Iar dacă cineva va îndrăzni să nu-l recunoască drept şef, va avea de înfruntat izbucnirile sale violente.
Aşadar:
- Atrage-l în jocuri care implică respectarea unor reguli: acum e el şeful, data viitoare el execută. Îi dezvolţi respectul faţă de ceilalţi şi simţul solidarităţii.
- Stabileşte-i sarcini la a căror îndeplinire să solicite ajutorul prietenilor, colegilor, membrilor familiei.
- Exemplul părinţilor e foarte important pentru el. Deci, aveţi grijă să nu spuneţi una şi să faceţi alta.
Temperament coleric
Este impulsiv, nu suportă constrângerile, nu respectă autoritatea celor mari, uneori este extrem de violent. În acelaşi timp însă, are şi momente în care reclamă afecţiunea şi atenţia celor din jur.
Cum procedezi cu un astfel de copil?
- Nu trata cu indiferenţă izbucnirile sale de violenţă. Explică-i cu răbdare şi calm că greşeşte şi că prin actele sale de violenţă îi răneşte pe cei din jur.
- Nu alege drept soluţie izolarea de alţi copii – aşa îi faci mai mult rău.
- Ori de câte ori este posibil, lasă-l pe el să aleagă şi să ia decizii. O anumită independenţă în stabilirea programului zilnic va avea efecte pozitive asupra caracterului său.
- Nu vă certaţi în prezenţa lui şi evitaţi să întreţineţi o atmosferă tensionată în familie – el trebuie să înveţe să se autocontroleze, iar în aceste condiţii îi va fi imposibil.
Temperament flegmatic
Este un copil lent, căruia nu-i prea place munca. Se mobilizează cu dificultate atunci când are de făcut ceva (de exemplu, teme). Se urneşte greu, pierde timpul inutil… Dar o dată pus pe treabă, obţine rezultate deosebite. Are un dezvoltat simţ critic şi autocritic.
Ce faci?
- Pentru a-l „înviora, în niciun caz nu apela la brutalitate, nu-i face reproşuri de faţă cu persoane străine.
- Colectivitatea îi prinde foarte bine: înscrie-l la un club de copii, unde poate studia ceva ce îi place: limbi străine, muzică, desen, dans etc.
- Sportul în aer liber şi excursiile îl vor ajuta, de asemenea, foarte mult.
- Când îi stabileşti un program sau anumite responsabilităţi, lasă-i libertatea de a alege modalitatea în care se va achita de acestea.
Temperament sanguin
Este un copil cu atitudini schimbătoare: uneori este vesel, atent cu ceilalţi, săritor, alteori este ascuns, minte, vrea cu orice preţ să fie în centrul atenţiei. Dacă este supravegheat e supus şi disciplinat, dar devine de nerecunoscut când este lăsat de capul lui. De obicei, are o memorie de invidiat. Părinţii unui astfel de copil îl caracterizează, pe scurt, drept un copil „descurcăreţ.
Cum îl educi?
- Cuvintele nu au prea mare putere asupra lui, de aceea este inutil să-i faci morală şi să-i aduci argumente care să-i dovedească faptul că a greşit. Este necesar să fii autoritară şi severă.
- Când greşeşte, pune-l să-şi aleagă singur pedeapsa pentru viitoarea abatere, având grijă să i-o aplici când va fi cazul.
- Nu încerca să-i corectezi comportamentul oferindu-i mici daruri. Va ajunge să te şantajeze: „fac aşa cum vrei dacă îmi dai cutare lucru.
- Stabileşte-i anumite responsabilităţi: să ducă gunoiul, să ude florile, să scoată căţelul la plimbare etc.
Temperament nervos
Este veşnic neliniştit, mereu în mişcare, foarte vorbăreţ, entuziast. Cu alte cuvinte, este copilul „plin de viaţă, care nu stă un minut locului. Observă uşor tot ce se întâmplă în jurul său, dar este inconsecvent în atitudini. Are o părere bună despre el, iar dacă este certat sau i se aduc reproşuri se supără repede, însă îi trece la fel de repede.
Cum procedezi în educarea lui?
- Nu încerca să-i potoleşti efervescenţa, ci canalizează-i-o spre acţiuni conştiente, pe care să le execute riguros. De exemplu, nu-l obliga să stea neclintit la birou până îşi termină toate temele, ci lasă-l să se convingă singur că întreruperile dese şi lipsa de atenţie îl vor face să greşească şi să aibă un caiet plin de corecturi.
Va învăţa astfel că dacă îşi face temele cu grijă şi este atent, va termina mai repede şi va avea mai mult timp liber.
- Chiar dacă te enervează comportamentul lui, în niciun caz nu folosi violenţa verbală sau fizică pentru a-l pune la punct. Nu vei obţine nimic, ba dimpotrivă, va deveni şi mai încăpăţânat şi nu-ţi va asculta deloc sfaturile.
- Stabileşte-i un program zilnic şi învaţă-l să-l respecte: orele de somn, ora de masă, spălarea pe dinţi, duşul etc.
- Ori de câte ori vrei să-i atragi atenţia asupra unei greşeli, procedează astfel încât să-i dai impresia că el a avut iniţiativa să o îndrepte.
Foto: shutterstock.com.