Ce sunt copiii free-range si cum sunt ei crescuti

Copiii free-range sunt, am putea spune, opusul celor crescuti de parinti elicopter. N-are foarte mult sens propozitia? Explicam in cele ce urmeaza in ce consta parentingul free-range si de ce e de fapt o banalitate de mult uitata.

Termenii de copil free-range si parinti free-range au aparut de ceva timp, inca din 2008, cand o jurnalista din New York i-a permis copilului sau de 9 ani sa mearga singura cu metroul in metropola.
Dupa aventura, femeia a scris un editorial pe acesta tema, ce a primit foarte multa atentie, ce a generat miscarea free-range kids.

Ce sunt copiii free-range/parentingul free-range

Desi suna a notiuni asociate oualor de supermarket, in realitate copiii crescuti free-range sunt exact asa cum erau copiii anilor 80: liberi sa zburde, liberi sa stea in parc ore intregi nesupravegheati, alaturi de partenerii de joaca si, eventual, de alti parinti, liberi sa mearga neinsotiti la scoala dupa o anumita varsta.

Cum spuneam, parentingul free-range este complet opus tipologiei parintelui elicopter, cel care are impresia ca cei mici sunt intr-un permanent pericol si trebuie supravegheati 24 de ore pe zi.

Aceasta miscare este revenirea la starea anterioara a parintilor care initial le duceau grija copiilor lor in fiecare clipa din zi, dupa ce au realizat doua aspecte:

1. Copiii lor nu sunt sub o permanenta amenintare de a fi rapiti, calcati de masina sau loviti la locul de joaca, ci acestea sunt intamplari nefericite, dar evenimente destul de rare.

2. Fiecare moment pe care adultii il considera „pierdut” la joaca, in locul unei noi lectii de canto, judo sau patinaj artistic nu este un moment pierdut, deoarece copiii invata jucandu-se si isi dezvolta imaginatia.

Pericolul este mai mic decat il percepem, prin intermediul mass media

Jurnalista explica concret de ce, in majoritatea cazurilor, parintii ar trebui sa adopte acest stil de parenting si sa inceteze sa vegheze non-stop asupra copiilor lor:

Majoritatea oamenilor locuiesc in cartiere linistite, unde nu are loc o crima in fiecare zi, asa cum pare sa sugereze mass media.

Cu toate acestea, fiind in permanenta conectat la toate noutatile din tara si chiar din afara ei, iti creezi impresia ca pericolul pandeste chiar dupa bloc, chiar in scara ta, cand de cele mai multe ori, nu este cazul.

Desigur, acest stil de parenting nu poate fi aplicat decat incepand cu o anumita varsta si trebuie folosita o metoda graduala de trecere, prin care copilul sa ajunga, de exemplu, sa mearga singur la scoala sau sa plece singur afara, in parc.
Lesne de inteles ca, atunci cand vine vorba de copiii crescuti free-range, increderea si onestitatea parinte-copil este esentiala si la fel de important este si sa ii explici copilului tau care sunt totusi potentialele pericole de care trebuie sa se fereasca.

Surse: bigthink.com; washingtonpost.com

Imagine: Shutterstock