Ce să ştii despre bebeluşul tău

Ţi-ai imaginat de sute de ori cum va arăta, ce va face, cum îţi va surâde prima oară şi când va face primii paşi. Dar chiar din primele săptămâni realitatea poate depăşi cu mult orice scenariu de-al tău.

1. În primele săptămâni de viaţă, nou-născutul vede doar ce se află pe o rază de maximum 30 cm în faţa ochilor şi vede puţin în ceaţă. În schimb, recunoaşte mirosul mamei şi îl preferă tuturor celorlalte.
Pumnişorii sunt strânşi, la fel ca şi picioruşele, aceasta fiind poziţia lui „preferată în mediul intrauterin. Bebeluşul s-a născut deja cu 100 de miliarde de neuroni. Plânge destul de mult – în medie, trei ore pe zi.

2. Cam jumătate din timpul cât doarme este în acea fază de somn în care poate visa. Cercetătorii cred că bebeluşii folosesc orele de aţipit pentru a putea procesa informaţiile pe care le acumulează în timpul zilei.
Din a doua lună ştii deja cam ce fel de bebeluş ai: unul liniştit sau mai bătăios. Jocul lui preferat este acum să observe. Dacă tu imiţi sunetele pe care le scoate sau grimasele pe care le face te va privi minute în şir. Încă nu vede în culori: de-abia din luna a treia de viaţă distinge nuanţele de roşu, apoi de verde şi albastru.
Va focaliza însă bine de-abia după primele şase luni de viaţă. În a doua lună are deja mai mult control asupra muşchilor gâtului şi, în curând, va putea să-şi susţină câteva minute capul drept, dacă este ţinut în poziţie verticală. Nu-l forţaţi însă, ajutaţi-l ţinându-i în continuare capul, pentru că el oboseşte extrem de repede.

3. Cum înţelege bebe lumea
Din primele zile de viaţă, bebeluşul tău încearcă să înţeleagă lumea şi face asta observând ce se repetă (sigur, încă nu e conştient de acest lucru). Schimbările îl cam deranjează. Orice interferează cu programul lui de masă şi somn îl perturbă complet. Nou-născuţii au nevoie de un program care să-i ajute să-şi dea seama care este ritmul zilnic. Trebuie să ştie când e zi şi când e seară.
Nu-l adormi noaptea cu lumina aprinsă (copiilor mici nu le este frică de întuneric, aşa cum cred adulţii.) Pe de altă parte, gândeşte-te că aşa cum bebeluşul se adaptează la programul pe care i-l stabiliţi, tot aşa şi el va impune propriul program.

4. În luna a treia de viaţă coordonarea ochilor este mult îmbunătăţită: poate urmări un obiect care descrie un arc de cerc. Culoarea ochilor este încă albastru-gri, dar nu va mai dura mult şi veţi vedea exact pe cine din familie a moştenit. Dacă este pus pe burtică, va ridica pieptul şi capul la aproximativ 45 de grade, arătând cumva ca un micuţ Sfinx (poziţia este, de altfel, folosită în practicile yoga sub denumirea de baby cobra).
Când împlineşte patru luni poate face deja o mulţime de lucruri: cea mai mare realizare este că, sprijinit de o pernă, stă în funduleţ. Este mult mai conştient de „peisaj şi începe să facă anumite conexiuni între evenimente aparent distincte.
Acum, vederea anumitor lucruri familiare îi produce o senzaţie de confort şi plăcere, o asociază pe mama cu dragostea şi căldura, sânul sau biberonul (cu ora mesei) şi aşa mai departe. Plânge cu „semnificaţie şi face pauze pentru a-ţi da timp să rezolvi problema care-l deranjează. Începe să se rostogolească şi chiar să râdă.

5. Are nevoie şi de tati. Cei mai mulţi dintre tătici îşi intră mai greu în rol. În primul rând, nu prea ştiu sigur cam ce se aşteaptă de la ei, cam ce-ar putea face pentru şi cu bebeluşul. Unii îşi ţin copilul în braţe la câteva săptămâni bune după ce s-a născut, de teamă să nu-i facă rău.
Pe de altă parte, poate interveni un sentiment de gelozie din partea tăticului care, dintr-o dată, nu mai este cel mai important din viaţa mamei. Dacă mai vine şi mama soacră în vizită, s-ar putea ca tensiunea şi presiunea să crească.

6. Mami este cea mai bună jucărie. Vorbeşte-i, joacă-te cu el, fă-l partenerul tău de „conversaţie. Fiecare privire, fiecare gest, fiecare vorbă spusă pe un ton plin de tandreţe îl ajută să crească mai bine, mai repede şi mai sănătos. Studiile demonstrează că mămicile iubitoare au copii mai inteligenţi, care, pe parcursul primului an, se îmbolnăvesc semnificativ mai puţin.
Părinţii, în special mama, sunt cea mai bună jucărie a copilului, care va învăţa mult mai multe de la ei decât de la orice altă jucărie sofisticată pe care ar primi-o.
În măsura în care ai această opţiune, cheamă pe cineva în ajutor în primul an. Te poate degreva de treburile „tehnice pe care le implică un copil mic – sterilizat biberoane şi suzete, spălat tone de lucruşoare, gătit litri de supiţă care urmează să fie pasată – şi tu vei putea petrece efectiv timp cu bebeluşul tau.

7. Tăticii trebuie să înveţe că sunt la fel de importanţi ca întotdeauna, ba, mai mult, acum mămicile au nevoie mai mare de sprijinul lor. Şi că este păcat să piardă primele săptămâni de „comunicare cu bebeluşul.

8. Mare eveniment în familie! Nu numai că la şase luni se rostogoleşte în toate părţile, dar stă deja singur în funduleţ. E adevărat, arată puţin a trepied – se sprijină în mânuţe.Tot acum, începe să „vorbească. Nu spune cuvinte, dar imită limbajul, tonalitatea şi tipicul vorbirii. La şase luni, va zâmbi când te va vedea intrând în cameră şi tot acum va putea transfera obiecte dintr-o mânuţă în alta.

9. De-a v-aţi ascunselea
Nici n-a împlinit bine şapte luni şi se balansează voiniceşte înainte-înapoi, îşi ia avânt şi porneşte în cercetare. Deja este copil mare! Înţelege relativ bine principiul cauză-efect: ştie că, dacă dai drumul la ceva, va cădea. Începe perioada aceea cu aruncatul jucăriilor pe jos, care îi cam derajează pe părinţi. Nu de alta, dar primele lucuri aruncate sunt cele din pătuţul lui şi, evident, suzeta.
Aruncatul obiectelor este şi un soi de joacă, şi un mod de comunicare. Aşa cum este şi jocul de-a v-aţi ascunselea. Pe care îl iniţiază deja: îşi trage păturica peste cap şi aşteaptă să fie descoperit. Îl amuză foarte tare şi poate repeta jocul la nesfârşit (sau aşa li se pare părinţilor). Vorbind despre comunicare, pe la şapte-opt luni bebeluşul înţelege cam tot ce îi spui. Ştie foarte bine semnificaţia lui NU – se va uita mirat la tine când îi vei atrage atenţia sau va alege să se smiorcăie.

10. Oglindă, oglinjoară, sunt cel mai frumos din ţară. La nouă-zece luni îşi recunoaşte deja propria reflexie din oglindă – atinge cu mânuţele propriul chip pe care-l vede în oglindă şi îşi zâmbeşte. Acum sentimentele se cristalizează mai bine. La fel şi simpatiile şi antipatiile pentru anumite personaje din anturaj.
Anxietatea de separare îşi face apariţia şi, în funcţie de răspunsul părinţilor, situaţia se poate rezolva sau bebeluşul va trăi o adevărată dramă când părintele va ieşi din raza lui vizuală.

11. Noile gusturi nu sunt întotdeauna pe placul bebeluşilor. Experţii spun că trebuie să încerci de cel puţin 15 ori să-i dai un fel de mâncare pe care iniţial l-a respins, pentru ca să-l îndrăgească! Aşa că tratează-i cu încăpăţânare refuzurile…

12. La 11 luni, cam toţi bebeluşii au suficient curaj să se ţină de obiectele dimprejur şi să pornească în scurte excursii în poziţie verticală. Dacă au parte de prea multe eşecuri, vor reveni la etapa de-a buşilea. Rafturile de la nivelul lui şi toate obiectele aşezate acolo sunt în mare pericol.
E momentul să mutaţi orice este casabil sau mai puţin rezistent cât mai sus şi sigur, deja aţi luat măsuri pentru securizarea perimetrului, plasând sisteme speciale de protecţie pe la colţuri, uşi, sertare şi geamuri. La această vârstă, suntem, domnule, mult mai sociabili – râdem cu gura până la urechi de orice şi oricine (mami şi tati care se ascund ni se par cei mai amuzanţi, dar şi un capac de plastic poate declanşa hohote de râs).

13. Prima aniversare se apropie! Şi parcă vrând să se ridice la înălţimea evenimentului, bebeluşul tău face primii paşi fără sprijin. Este un soi de declaraţie de independenţă – devine mult mai conştient de sine, de puterile lui şi de relaţia lui cu lumea.
La prima aniversare va impresiona invitaţii cu un vocabular suficient de bogat, va face cu mâna şi va rosti „pa, pa la plecarea musafirilor!

Foto: shutterstock.com.