Alergiile sunt cauzate de o reacție exagerată a sistemului imunitar la o substanță care nu este periculoasă pentru majoritatea oamenilor. Uneori, sistemul nostru imunitar percepe însă acea substanță ca pe un agresor și, în încercarea de a proteja corpul, produce imunoglobuline E (IgE) în exces.
Apoi, anticorpii determină bazofilele să elibereze anumite substanțe chimice, inclusiv histamină în fluxul sanguin, împotriva atacatorului alergen. Eliberarea acestor substanțe cauzează așa-numitele reacții alergice – ochii lăcrimoși, nasul curgând, măncărimi de piele. Odată ce organismul a avut un răspuns la un alergen, va reacționa la fel și data viitoare când am fost expuși la același alergen.
Un copil care are parinti alergici risca, in proportie de 75-80%, sa dezvolte la radul lui alergii. In teorie este mai greu sa depistezi alergiile la copiii pana in 2 ani, deoarece, pe de o parte, sunt protejati de anticorpi din laptele matern, daca au fost alaptati, iar pe de alta parte, nu sunt atat de expusi la alergeni. Sunt însă și cazuri în care copiii unor părinți care nu suferă de alergii dezvoltă un teren atopic și sunt predispuși la alergii sau chiar astm.
De multe ori, alergiile de primavara pot trece drept raceala. Parintii trebuie sa stie, insa, ca cele doua afectiuni sunt diferite – raceala e cauzata de un virus, iar alergiile reprezinta reactii la praf, polen, mucegai, iarba etc. O raceala dureaza cam 7 zile, in timp ce, in cazul unei alergii, simptomele persista.
Alergicii au rareori febra, in schimb stranuta des, sufera de mancarimi, au nasul si ochii aposi si sunt chinuiti de o suparatoare tuse. |n cazul racelii, poate aparea o usoara temperatura, iar tusea este insotita de senzatia de durere in gat.
Exista tratamente alopate si homeopate care ameliorează simptomele anumitor alergii, dar cei mai multi dintre experti insista asupra faptului ca alergiile nu pot fi pe deplin vindecate, ci doar tinute sub control, si ca ele pot (re)aparea oricand de-a lungul vietii.
Dacă ai un copil alergic, ai mare grijă să îi cureți bine și des jucăriile – cele din pluș acumulează mult praf. Cumpără-i perne antialergice și haine din fibre naturale, ai mare grijă la cremele și produsele de îngrijire pentru el, evită lâna, care irită pielea și clătește-i rufele suplimentar, după ce le-ai spălat folosind un detergent hipoalergenic.
O dată declanșsate alergiile, prima cale de a le ataca este prin antihistaminice, care atenueaza simptomele – stranutul, mancarimile, dar nu rezolva problema congestiilor nazale si, in plus, au ca efect somnolenta, oboseala excesiva.
Vaccinurile/autovaccinurile ar fi o alta optiune, la care se poate recurge dupa consultarea unui specialist, care va recomanda doza de injectat, ce creste gradual, pentru desensibilizare. Solutia nu este, insa, miraculoasa – pe de o parte, e nevoie de luni si chiar ani pentru ca efectele benefice sa se resimta, iar pe de alta parte – acestea nu sunt „garantate” toata viata.
Alergiile au efecte secundare ca iritabilitate, oboseala, probleme de concentrare, cauzate in principal de proasta oxigenare a creierului (din cauza congestiei nazale) si a privarii de somn. Alte probleme de sanatate secundare alergiilor: afectiuni ale urechii si infectii ale sinusurilor. Pe plan social, un copil care sufera de alergie poate avea dificultati de adaptare.
Studiile demonstreaza ca alimentatia joaca un rol foarte important in prevenirea sau tratarea alergiilor. Astfel, in cazul copiilor care mananca in mod regulat legume (atentie, cat mai naturale!) – fasole verde, dovlecei si castraveti, in special -, riscul de a dezvolta alergii este cu 40% mai scazut.
Explicatia? Continutul ridicat de antioxidanti care protejeaza celulele de degradare, lucru care, la scara mare, se traduce printr-un sistem imunitar sanatos/puternic – ceea ce inseamna ca acesta nu mai este predispus la reactii atunci cand intalneste substante alergene.
foto Shutterstock