Se spune că numele primit la naștere îi imprimă bebelușului un anumit mod de a fi și îi influențează destinul. Ce să știi când alegi un nume de copil.
Deși noi credem că amândoi părinții aleg numele, mama este, de fapt, în majoritatea cazurilor, cea care decide numele copilului – arată un studiu francez. Doar 33% dintre părinți aleg împreună numele. Tatăl este cel care alege numele doar în cazul în care copilul are alt sex decât cel pe care-l dorea mama – mai relevă studiul.
S-a constatat că un nume frumos, cu rezonanță, elegant, influențează modul în care purtătorul lui este privit. Frumusețea fizica a cuiva care are un nume frumos, elegant este mai repede apreciată decât în cazul celor care, cu toate că au trăsături frumoase, poartă un nume simplu, comun.
În schimb, cei care au un nume (prenume, de fapt) relativ comun – simplu, scurt, ușor de memorat – au mai mult succes în plan social, au mai mulți prieteni și suferă mai puțin de singuratate decât cei cu prenume rare și neobișnuite. Asta pentru că, spun psihologii, prenumele comune ne dau un sentiment de familiar.
Cercetările au demonstrat că numele pe care îl purtăm ne influențează chiar și în alegerea partenerului de viață. În multe cazuri, dacă ați observat, prenumele partenerilor seamănă sau rimează. Dacă numele celor 2 începe cu aceeași inițială, această corespondență le induce celor doi, la începutul relației, senzația de familiaritate, sentimentul că au interese, obiceiuri comune, că sunt făcuți să fie împreună.
Numele lungi sunt asociate în mod obișnuit cu o înaltă ținut morală, dar tind să țină oamenii la distanță, în timp ce numele scurte inspiră încredere. Oamenii cu nume scurte sunt considerați 'de gașcă'.
Conform unor cercetari, atunci când suntem apelați sub formă de alint – Sim, Roxi, Flo -, acest lucru ne induce o stare de bine, ne sporește stima de sine, ne dezvoltă mecanisme mai eficiente de apărare împotriva stresului. Alegeți, deci, un nume care să poată avea un diminutiv onorabil.
Nume și destin
Foto Shutterstock