La o saptamana de cand a disparut de acasa, baietelul in varsta de 5 ani, din comuna Tibana, judetul Iasi, a fost gasit mort in aceasta dimineata.
Trupul copilului a fost gasit la 200 de metri de casa, intr-un bazin de colectare a apei.
Copilul plecase impreuna cu fratii lui la joaca insa pentru ca nu a fost ascultator, fratii lui l-au trimis inapoi acasa, insa acesta nu a mai ajuns.
Pentru ca dupa mai bine de o saptamana cautarile copilului nu au dat niciun rezultat, autoritatile au decis sa verifice si bazinul de colectare al apei care se afla in vecinatatea casei. Dupa ce au drenat bazinul, au facut descoperirea ingrozitoare: trupul neinsufletit al baietelului se afla pe fundul bazinului.
Desi cauzele mortii par evidente, trupul baietelului va fi supus autopsiei pentru a inlatura orice dubiu privind decesul sau.
Cu o zi inainte de a fi gasit, mama copilului a fost supusa testului cu detectorul de minciuni iar astazi urmeaza sa fie supus aceluiasi test si tatal.
„M-au dus la detectorul de minciuni să spun dacă l-am omorât eu, da sau nu, și le-am spus că eu l-am făcut, eu să iau viața copilului, zic nu l-am omorât eu, nu i-am făcut nimic, nu l-am bătut', a declarat Petronela Nacu, mama baietelului pentru Digi24.
Surse: StirileProTv; Digi24
Foto: Arhiva Libertatea; captura video