Pentru multe femei care au vârste de peste 35 de ani, conceperea unui copil prin cale naturală este destul de dificilă. Medicii spun că după vârsta de 35 de ani, celulele reproducătoare feminine îmbătrânesc accelerat și își pierd din calitate. De aceea, specialiștii în sănătate recomandă femeilor 35+, care nu pot rămâne însărcinate la șase luni după încercarea de a concepe un copil pe cale naturală, să apeleze la tehnicile de fertilizare asistate.
În timpul menstruației lunare, foliculul, o cavitate din ovar, dezvoltă un singur ovocit matur, care este, de fapt, celula reproducătoare feminină. Medicii pot extrage ovocite din ovar și le pot fertiliza.
Citește și: Fertilizarea in vitro. Cum functioneaza
„Extragem ovocitele pe ciclu natural. Dezavantajul e că nu putem să scoatem așa de mutle odată, cum scoatem cu stimulare, dar e material genitc viabil. Este o puncție ovariană, o procedură care dureza două minute: extragem ovocitul și îl congelăm', a explicat Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist în tratamentul infertilității, conform știrileprotv.ro.
În plus, există și medicație pentru stimularea ovariană care este eficientă în această problemă.
„Multe paciente consideră că cu tratamente de stimulare ovarian scoatem cât vrem noi nu e așa. Noi cu tratamentele de stimulare ce facem? În prima zi de menstruație pleacă pe drum un număr de foliculi, dacă pornim pe drum 10 foliculi, doar unul va ajunge la maturitate. Ceilați 9 se pierd. Noi, cu tratament de stimulare îi hrănim pe toți', a mai adăugat medicul specialist.
Foto – 123rf.com