Deși nouă, adulților, copilaria ni se pare o vârstă lipsită de griji și ne-am dori din nou să o trăim, îngrijorările copiilor sunt mai mari decât ale noastre. Pentru că cei mici nu au puterea să schimbe ceva. Iată ce îi îngrijorează pe copii și ce poți face să le alungi fricile.
La doi ani, copilul are grija de a-și ține părinții veseli și dispuși să se joace cu el, este îngrijorat și preocupat că nu poate ajunge la ceva care este sus pe dulap și pe care și-l dorește foarte mult, se teme să nu piardă jucăria preferată sau să se rătăcească pe undeva. Deși își dorește din ce în ce mai multă libertate, se uită temător împrejur după mami, dacă s-a îndepărtat prea tare de ea prin parc.
De pe la 3-4 ani mulți copii mici își pun problema dacă mai sunt iubiți de părinți (mai ales că de obicei, cam după acest interval apare și al doilea copil în familie), se gândesc că părinții lui s-ar putea despărți, așa cum aude pe la grădi că se întâmplă altor copii, că ploaia ar putea îneca pământul sau că se vor face de râs la serbare, că nu știu bine poezia.
Pe măsură ce copiii acumulează informații și experiențe de viață grijile lor sporesc și capătă forme din ce în ce mai ciudate, pentru noi, adulții. Copiii școlari se îngrijorează la orice semn de boală (la ei sau la părinți), se tem că nu vor face față la școală, că li se termină caietul de mate sau că vor râde copiii la sport, dacă nu vor reuși să dea la coș din prima.
Noi, adulții, avem tendința de a minimaliza problemele, grijile copiilor, de a lua în râs ce îi îngrijorează pe copii. În felul acesta, însă, lăsăm copiii singuri în fața grijor, le transmitem faptul că nu se pot baza pe noi și ca atare, cei mai mulți tind să transforme griji firești pentru fieecare etapă de vârstă în adevărate fobii, de care nu pot scăpa nici la vârsta maturității.
Copilul de ale cărui griji se râde învață că adultul nu îl poate ajuta sau nu vrea să-l ajute, că el, copilul, este neimportant.
Un copil căruia părintele îi spune 'Mai lasă-mă cu prostiile astea', 'Ei, cum să-ți fie frică de asta? Ce prostie', 'Eu am treburi mai importante de făcut' etc, se închide în sine și nu mai împărtășește problemele lui, și, mai grav, se îndepărtează de părinții lui, care se miră apoi că nu mai au autoritate asupra copilului.
Una dintre cele mai bune metode de a liniști copilul este reflectarea sentimentelor. Nu încercăm să fals încurajăm copilul sau să încercăm să-i demontăm fricile, ci pur și simplu exprimăm către el, ca în oglindă, sentimentele pe care el le exprimă către noi.
El se descarcă, se simte înțeles, acceptat și iubit în aceste neliniști pe care le trăiește și ete posibil ca prin acest simplu fapt, grijile să se dizolve.
Repetă-i copilului, când se frământă, că îngrijorarea nu face ziua de mâine mai buna, ci pe cea de azi mai rea. Fii, la rândul tău, optimistă – nu te văita (cel puțin nu în fața copilului), găsește soluții la probleme, fii un exemplu pentru copilul tău.
Foto Shutterstock