Constance Hall, bloggeriță și mamă, a reușit să-și facă sute de mii de fani tratând cu franchețe viața de părinte și povestind cum este sexul după naștere.
De multe ori i s-a reproșat că spune lucrurile fără perdea, însă sunt foarte multe mamele care îi apreciază stilul.
Constance a scris o postare intitulată 'parent sex' în care dezvăluie cum este sexul după naștere și cum decurge viața ei sexuală de când are copii. Timpul e limitat și teama să nu cumva să apară copiii este una constantă. Pe lângă asta lipsește cu desăvârșire și timpul alocat ei ca femeie pentru a se îngriji.
Postarea ei sinceră despre parent sex a ajuns virală. A primit aproape 150.000 de like-uri și a fost distribuită de peste 30.000 de ori. Mamele care s-au regăsit în rândurile scrise de ea au postat la rândul lor peste 40.000 de comentarii.
'Am făcut parent sex ieri.
Sigur știți și voi ce este paremt sex. Sunt acele 3,5 minute pe care le ai între schimbtul unui scutec și gătitul mesei, când îți dai seama că toți copiii se distrează de minune și sunt foarte preocupați cu ceea ce fac.
Când realizezi că a trecut deja o lună de când nu ați mai făcut sex și vă simțiți deja colegi de apartament. Atunci când metoda de seducție a soțului tău și preludiul se rezumă la a-ți arăta cu degetul dormitorul în timp ce își pune mâna pe penis.
Atunci tu trebuie să-ți găsești o astfel de poziție încât să poți sta cu piciorul în ușa de la dormitor, ca nu cumva să dea buzna copiii. Indiferent că afară sunt 40 de grade vă puneți pătura pe voi pentru eventualitatea în care cineva reușește totuși să dea buzna și să-i surprindă pe mami și pe tati făcând 'yoga' în pat. Este o scenă tare romantică, ascultând muzică pentru copii pe fundal.
Bărbații sunt niște creaturi impresionante, foarte determinați. Mi se pare uimitor cum reușesc ei să aibă un orgasm în astfel de circumstanțe. Noi, femeile, nu funcționăm cu atâta ușurință.
Și în timp ce el se gândește în momentele alea că este cu zeița sexului, tu te gândești că nu va mai fi morocănos pentru măcar o zi întreagă.
Al meu este destul de extaziat de fiecare dată, chiar dacă eu mă văd întinsă acolo cu sânii lăsați ca naiba, cu burta plină de vergeturi și mult prea departe de a fi suplă și fermă, cu părul vraiște. El zice totuși că sunt minunată'
Citește și: Când copilul te surprinde făcând sex
Citește și: De ce sexul dupa sarcina este la fel ca prima data
Postarea ei a fost extrem de apreciată, sute de mii de mame regăsindu-se în felul în care ea a descris 'parent sex-ul', Constance fiind chiar și ea șocată de impactul pe care l-au avut cuvintele ei. Printre cei care i-au dat like s-au numărat numeroase vedete de la Hollywood, Ashton Kutcher fiind una dintre ele, și el proaspăt tătic la rândul lui.
Foto: Facebook