Inspiră-te din cele mai inspirate apariții publice ale vedetelor de anul acesta și abordează o nouă coafură, pentru a intra cum se cuvine în noul an. Bucle lejere sau atent studiate, coc, păr drept, împletituri și chiar o o tunsoare scurtă, care nu știrbește cu nimic feminitatea (mai ales dacă ai trăsături în stilul Charlize
Inevitabil, un copil mic va răci, va face câte o otită și se va mai juli din când în când în genunchi. În timp ce nu poți să-l ferești de toate relele, așa cum ți-ai dori, depinde în mare parte de tine să ai un copil sănătos. Iată câteva aspecte legate de sănătatea copilului, de
Pentru că suntem prea ocupate cu gătitul şi cumpărăturile, cei mici ajung să perceapă Crăciunul doar ca pe un prilej de a primi daruri, fără să ştie care este înţelesul acestei sărbători. Educă-l pe copilul tău în spiritul Crăciunului în fiecare zi din an! Abia aşteptăm sărbătorile de iarnă – concediul, cadourile, revederea celor dragi.
Oriflame îți face un cadou pentru copilul tău, în preajma Sărbătorilor. Scrie-ne un comentariu pe pagina noastră de facebook, în dreptul postului despre concurs și spune-ne care este personajul animat Disney preferat de către copilul tău! Poți câștiga, prin tragere la sorți, unul dintre cele 10 seturi de produse pentru copii, oferite ca premiu, constând
Noi i-am spus Prăjitura veseliei, dar tu o poți boteza cum vrei. Oricum s-ar numi, va fi tot delicioasă. Încearcă și tu rețeta! Ingrediente pentru 25 de prajiturele: 175 g unt 175 g zahar tos 3 oua de casa 175 g faina cu praf de copt 1/2 lingurita praf de copt 1 lingurita esenta de
În prima lună de viață, vederea bebelușului este insuficient dezvoltată. Bebelușul poate observa lucruri aflate de maxim 30 cm distanță. Asta și pentru că cel mic vine pe lume echipat cu instinctul de a căuta hrană, iar sursa lui de hrană, mama – se află la mică distanță atunci când îl alăptează. Câteva exerciții și
Știai că dacă îi citești copilului basme te liniștești și tu? Studii efectuate de psihologi au relevat că 86% dintre mămicile și 75% dintre tăticii care spun zilnic basme copiilor, iarna, devin mai puțin agresivi. Citirea sau ascultarea unor basme, mai ales iarna, poate produce o serie de modificari psiho-fiziologice care au ca urmare diminuarea
Odată cu venirea sărbătorilor şi cu mesele tradiţionale româneşti încărcate de bucate o afecţiune periculoasă ne pândeşte din umbră. Este vorba de pancreatita acută, supranumită și “marea dramă abdominală”, care îşi face apariţia datorită meselor copioase, stropite cu alcool, pe care le consumăm din belșug în această perioadă. Această boală afectează unul dintre organele cu
Extrem de bogat în nutrienți esențiali, laptele secretat încă din ultimele luni de sarcină și care va constitui masa bebelușului în primele zile după naștere poartă numele de colostru. Cunoscut și ca ”primul lapte”, lichidul vâscos, de culoare gălbuie conține imunoglobuline, polipeptide, vitaminele A și E, sulf organic, calciu, potasiu, în combinații personalizate, pentru a
Pentru cele mai multe dintre femei, sarcina e un prilej de încetini ritmul. Nu și pentru Emily Blunt, foarte energică în ciuda burticii XXL. Actrița, care a anunțat în septembrie că ea și soțul John Krasinski așteaptă un urmaș, a făcut eforturi să se mențină în formă și a mers regulat la gimnastică și pe
Nu trebuie să fii faimoasă și nici bogată. Trebuie doar să ai puțin timp la dispoziție și ceva imaginație, pentru a avea o apariție de milioane – crede Rachel Zoe, una dintre stilistele cele mai apreciate din lumea vedetelor. Rachel – care este stilistă pentru nume celebre, precum Cameron Diaz, Liv Tyler, Jennifer Garner sau
De Crăciun se dă dezlegare la…creativitate. Pomul, masa, cadourile, felicitările, toate pot deveni mici capodopere de sezon. Nu ai nevoie de foarte mulți bani, ci doar de puțină imaginație și îndemânare, pentru a realiza cele mai cool aranjamente de Crăciun pentru casă și masă. Dacă nu te simți inspirată, trage cu ochiul la ideile pe
Puține subiecte generează mai mult interes și mai multe temeri mămicilor decât alimentația bebelușului. Când să începi diversificarea, ce să faci dacă refuză anumite alimente, mănâncă prea puțin sau prea mult – acestea sunt doar câteva dintre întrebările care le frământă pe viitoarele mămici. Uite și câteva răspunsuri legate de cele mai frecvente întrebări despre
Nu toate poveștile de familie se termină cu au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Uneori, mama, tatăl, un frate sau un bunic pleacă mult prea devreme dintre noi, iar viața familei este bulversată pentru multă vreme. Moartea sau „marea trecere“ este un fenomen natural, despre care puțini adulți pot vorbi deschis, cu calm și
Conform unor statistici realizate de o celebră asociație anti-obezitate, în perioada dintre Ziua Recunoștinței și Crăciun, americanii acumulează, în medie, 3-5 kilograme. Și deși noi nu avem astfel de statistici, probabil că ne putem bate cu americanii măcar la acest capitol. Frenezia cu care consumăm sarmale, piftie, cozonaci și fripturi udate cu multe pahare de
Inceput in 2007 ca o initiativa de familie, care sa-l invete pe un baietel sa imparta din jucariile si hainutele lui cu copiii saraci din bloc,care nu aveau ce avea el, dus apoi la status de messenger si micile grupuri tematice de emails, proiectul ShoeBox reprezinta o incercare minuscula de a face lumea un loc
Iarna pielea mâinilor are nevoie de o îngrijire specială, prin folosirea unor măşti şi creme emoliente, dar şi prin evitatea produselor care usucă epiderma. Când vă spălaţi pe mâini, folosiţi săpunuri cu glicerină, aloe vera, sau ulei de măsline, pentru că acestea nu usucă pielea. Pentru a stimula circulaţia periferică vă puteţi spăla alternând apa
Tu ce cadouri cumperi anul acesta – chestii roz pentru fetițe și lucruri bleu pentru băieței? Mai gândește-te o dată. Acum doi ani înregistrarea video a unei discuții între un tată și fiica lui de 4 ani aduna zeci de mii de like-uri în doar câteva ore de la postare. Micuța Riley, în vizită într-un
Și părinții, dar și bunicii au același scop – vor tot binele din lume pentru noul membru al familiei. Dar cum de cele mai multe ori, perspectivele lor sunt diferite, atunci când cele două generații locuiesc împreună, familia devine, aproape inevitabil, teatru de război. Ce probleme apar când locuim cu bunicii și cum le putem
In luna cadourilor, Disney Junior pregateste o multime de surprize pentru telespectatori! Iubitorii programelor Disney Junior sunt invitati sa petreaca cea mai frumoasa luna a anului alaturi de personajele lor preferate si sa descopere surprizele pregatite special pentru ei. Multe episoade in premiera vor fi difuzate pe tot parcursul lunii decembrie. Programul “Ghici Cine Vine