Tocmai ai aflat că ești însărcinată. Felicitări! Ce bucurie! Primul lucru pe care îl dorești este, probabil, să-l anunți pe viitorul tată.Dar cum? Ar fi interesant s-o faci într-o manieră originală pentru a-i face o surpriză plăcută. Și, peste ani, vă veți aminti cu emoție de acest moment important. Iată câteva moduri haioase în care
Încercăm să ne ținem cât de departe putem de chimicale când vine vorba de alimentația celor mici, și Paștele nu face excepție de la această regulă. Anul acesta încercăm să vopsim ouale doar cu materiale naturale, așa că am decis să le cerem ajutorul prietenilor noștri de la Breslo o comunitate de oameni talentați și
Mastita este o infecție stafilococică ce poate apărea oricând pe parcursul perioadei în care mama alăptează. Cel mai mare risc îl reprezintă a doua-treia săptămână de viață a bebelușului, când producția de lapte crește. Mastita începe cu blocarea unui canal de lapte, aşa că trebuie să previi tratează această complicaţie imediat ce observi anumite simtpome:
Îngrijirea incorectă a dinților de lapte, proaste obiceiuri (suzeta, băgatul degetului în gură, adormirea cu biberonul) sau chiar factori ereditari contribuie la apariția unor probleme de dantură la copii încă din primii ani de viață. Nu ignora aceste probleme de dantură la copii. Uite când și cum trebuie să le tratezi. Respiratia pe gură (din
Alimentele și băuturile pe care le consumăm de Paște pun la grea încercare sistemul digestiv, în special pe cel al copiilor – mâncărurile grase, ceapa, roșiile, castraveții verzi sau băuturile carbogazoase și faptul că mâncăm repede pot cauza indigestii severe. Durerile de stomac, senzatia de “arsură”, balonarea, greața (însoțită sau nu de episoade de
Paștele nu e Sărbătoare fără cozonac! Află secretele unui cozonac perfect de la chef Alex ”Teacher” Cîrțu (Hot Cooking Studio). 1) Înainte de a te apuca de pregătit cozonacii, ai grijă ca în bucătărie să fie cald. 2) Faina trebuie să fie uscată, iar ouale și laptele la temperatura camerei. 3) Secretul unui aluat pufos
Prințul William e un tată modern: merge și el cu copilul la serviciu. Micul prinț George, care își însoțește părinții în vizita oficială în Australia și Noua Zeelandă stă, de obicei, mai mult în brațe la mami, dar la sosirea în Australia, William și Kate au făcut schimb de roluri și tati a fost de
Din nesiguranță sau nevoia de control, din convingerea ca doar ea are dreptate și vrea binele celuilalt, se naște unul dintre cele mai indezirabile comportamente feminine: cicălirea. Bombănitoare constante, într-o relație de prietenie distantă comportamentul le este trecut cu vederea mai ușor, dar, de aproape, devine greu de suportat și taman bun să te pună
Nu trebuie să cheltuiești o avere pe creme de renume: cu doar câteva ingrediente pe care le ai prin bucătărie îți poți face singură acasă o mască antirid foarte eficientă. Mască antirid cu ou, avocado și ulei de măsline Ai nevoie de un ou proaspăt (de la care folosești și albuș, și gălbenuș, căci albușul
Sărbătorile sunt mai grele când tati e departe. Degeaba îi spui copilului că tati a plecat să câștige bani, ca să-i cumpere mai multe jucării. Copilul îl vrea pe tati și îl vrea acum. Cum să te porți cu copilul când tati e departe. Organizează un program Un copil are nevoie, oricum, de rutină
Câștigă un Iepuraș de Paște sau o Găinușă cu ouă colorate! Găsești toate modelele dintre care poți alege in magazinul DecoChic: http://bit.ly/1ifJ4PL Ca să câștigi premiul, trebuie să: 1. Dai like acestei imagini 2. Lași un comentariu la această imagine, în care să ne spui ce produs iți dorești. ( Alege-l din magazin: http://bit.ly/1ifJ4PL ) Câștigătorul va fi ales
De Paște, Disney Channel a pregătit un program special pentru cei mici: o selecție de filme de top, care include premiera a două filme clasice Disney, Mica sirenă (sâmbătă, 19 aprilie) și Mica sirenă 2: Întoarcerea în mare (sâmbătă, 26 aprilie). Ambele sunt difuzate la ora 11:30 (în reluare la ora 18:00). De asemenea, povestea
Aceasta este o intrebare pe buzele tuturor parintilor. Oare ce sport este potrivit pentru copilul meu? Care este activitatea care-l va ajuta sa se dezvolte armonios, sa fie sanatos, sa fie disciplinat? Numarul beneficiilor sportului asupra sanatatii este mare, dar pentru a intelege exact cum stau lucrurile am stat de vorba cu Florin Neby, antrenor
Miel, cozonac, sarmale, stopite din belșug cu alcool – dezmățul culinar de Paște se lasă cu multe kilograme în plus și uneori cu indigestii severe. Uite câteva trucuri care îți sunt de folos, ca să mănânci mai puțin la masa de Paște: Mânâncă mentă sau leuștean Dacă știi că ești pofticioasă și nu poți abține
Tu ești șefă în bucătăria ta, dar aceste 20 de trucuri aflate de la Alex ”Teacher” Cîrțu (Hot Cooking Studio), îți vor fi de mare folos! Uite câteva secrete de chef, care-ți vor face mâncărurile mai gustoase și munca în bucătărie mai ușoară: Când gătești paste, întotdeauna pune sare în apa în care
Ginnifer Goodwin răsuflă ușurată – e soție cu acte în regulă! Actrița, ”foarte” însărcinată, a afișat ieri verigheta, primită de la proaspătul soț, Josh Dallas, partenerul ei Once Upon a Time. Pentru că Ginnifer a luat foarte multe kilograme în sarcină, (vezi aici câte kilograme te poți îngrășa în timpul celor 9 luni), ceea ce
Le consumăm de Paște și le folosim des pentru prepararea diferitelor creme, aluaturi și prăjituri, dar încă nu știm o mulțime de lucruri despre ouă. Uite ce poți să tratezi cu ouă. Știai că în ouă găsim cea mai multă cantitate de vitamina D, după pește? Foarte bogate în proteine, ouăle conțin și colină,
Deși de Sărbători avem multe motive de a fi bucurosi (doar petrecem timp împreună), statistic vorbind, foarte multe tensiuni și despărțiri se petrec chiar atunci. Tensiunea de a pregăti masa (ocazie cu care golim cardul), ciocnirea personalităților în familie, amintirea tuturor nedreptăților pe care le-am suferit – sunt tot atâtea motive de tensiune. Și de
Avand acum un nou membru al familiei va trebui sa te organizezi, sa faci fata stresului, sa iei masuri nu doar in interesul tau, ci si al celui mic. Da, vestea proasta e ca va trebui sa te trezesti cand vrea el, sa il hranesti cand vrea el, sa il schimbi ori de cate ori
Grija pe care o acordam decorării casei este o modalitate frumoasă și creativă de a ne regăsi echilibrul interior. Pentru psihoterapeuți, amenajarea caminului este o relevare a sinelui și o sursa de înflorire. Cum să îți decorezi casa pentru a avea armonie și a scăpa de stres. Instalarea cuplului, nasterile, copiii care cresc si pleaca de