Când copilul vorbeşte mai greu…

Aşteptăm cu sufletul la gură primele cuvinte ale copilului, însă acestea întârzie să apară. Vestea bună este că mulţi dintre copiii mai puţin vorbăreţi pe la vârsta de doi ani recuperează întârzierea repede.

De la vârsta de un an, copilul sesizează înţelesul multor cuvinte din vocabularul uzual al familiei. El poate rosti cu o pronunţie relativ inteligibilă 50-100 de cuvinte.

După un an începe să construiască propoziţii simple şi începe să-şi folosească propriul nume referindu-se la sine. Pe la un an şi jumătate, simte nevoia de a se face înţeles de către ceilalţi, şi observă că toate obiectele, fenomenele, acţiunile poartă un nume.

Până la vârsta de trei ani copilul ajunge să folosească peste 1.000 de cuvinte. Pronunţia cuvintelor are şi ea o anumită evoluţie în dezvoltarea limbajului – copilul omite anumite consoane sau silabe, comprimă cuvinte lungi, face inversiuni sau mutări de silabe.

Când eşti disperat că cel mic nu vorbeşte, adu-ţi aminte că şi Einstein a păţit la fel…

De ce se întâmplă

• Băieţii au o întârziere în vorbire de două-trei luni faţă de fete (la un an şi jumătate, ei au un vocabular de circa 30 de cuvinte, faţă de 50 în cazul fetelor); prematurii ajung din urmă copiii născuţi la termen în ceea ce priveşte vorbirea – de obicei, în jurul vârstei de doi ani.

• Problemele pot apărea din cauza unor deficienţe de dezvoltare la nivelul sistemului nervos, ca urmare a unor hemoragii cerebrale în perioada prenatală sau postnatală sau boli grave din prima copilărie (de exemplu, otite repetate).

• Cele mai multe întârzieri în dezvoltarea vorbirii sunt determinate însă de neglijenţa adulţilor cu care stau copiii şi care nu stimulează dorinţa copilului de a comunica şi relaţiona cu cei din jur. Mulţi alţi părinţi îşi lasă copilul singur în camera lui mult timp, fiind mulţumiţi că nu sunt deranjaţi.

• Este bine ca învăţarea unei limbi străine să se facă numai după ce copilul stăpâneşte limba maternă.

• Trebuie verificat dacă aude bine şi dacă înţelege ce i se cere – dacă arată sau priveşte spre ceea ce îi ceri.

• Consultă un specialist, dacă la trei ani nu formează propoziţii simple din două-trei cuvinte („Vreau apă, „Fac caca, „Mami, vino!), ci se exprimă în silabe, cuvinte simple sau onomatopee, alocă acelaşi cuvânt pentru mai multe obiecte (exemplu: apa este orice lichid, „vum este orice mijloc de locomoţie etc.), manifestă interes redus faţă de alţi copii, dacă cei din afara familiei nu înţeleg nimic din ce spune.

• Există o problemă dacă cel mic repetă ceea ce îi spui ca un ecou sau vorbeşte foarte mult şi are un vocabular foarte bogat, dar utilizat fără sens (vorbire necomunicativă), repetând, de exemplu, reclamele de la televizor sau radio, sau ceea ce a auzit în casă, pe stradă, la grădiniţă (repetă fraze întregi sau expresii ale altora), se joacă fără scop, repetând la nesfârşit anumite acţiuni.
  Copilul are probleme, dacă la vârsta de doi ani nu spune decât cuvinte simple: mama, tata, papa…

Câteva sfaturi:

1. Vorbeşte clar şi simplu copilului, pentru corectarea dificultăţilor de pronunţie.

2. Citeşte-i din cărţi potrivite vârstei, cu imagini simple, mari.

3. Nu te prosti în faţa copilului, imitându-i limbajul, oricât de amuzant ţi s-ar părea.

4. Pune-i întrebări la care să fie nevoit să răspundă cu cât mai multe cuvinte.

5. Răspunde-i cu calm la orice întrebare, pentru a-i stimula dorinţa de comunicare.

Cum îţi poţi ajuta copilul să spună primele cuvinte…

• Vorbeşte şi cântă copilului mult, clar, spune obiectelor pe numele lor adevărat şi nu încerca să le înlocuieşti pentru a fi „mai bine înţelese de copil (asta îi amuză mai mult pe părinţi), exprimă-te corect gramatical, citeşte-i din cărţi potrivite vârstei, cu imagini mari, simple, vorbeşte-i în propoziţii (când îi arăţi o imagine cu o pisică, nu spune: „Uite miau, ci „Uite pisica, „Cum face pisica? Miau face pisica).

• Cel mai important lucru: verifică dacă într-adevăr copilul are o problemă. Mergi la pediatru şi, la recomandarea acestuia, la un logoped, şi vezi de ce natură este problema copilului tău. Cea mai bună vârstă pentru intervenţie este doi ani şi jumătate.

• Pune copilului întrebări deschise, nu dintre cele la care să răspundă cu da sau nu, pune-i întrebări care să îl stimuleze să folosească mai multe cuvinte, care să îl facă să continue comunicarea. Dacă a ajuns la vârsta lui „de ce, răspunde-i cu calm şi răbdare la orice întrebare, pentru a nu-i bloca iniţiativa în comunicare.

• Nu stâlci cuvintele, ca să imiţi copilul, pentru că îi vei îngreuna dezvoltarea limbajului şi, respectiv, dezvoltarea inteligenţei – copilul trebuie să evolueze, nu să stagneze la faza de limbaj „drăguţ şi amuzant de bebeluş.

Foto: shutterstock.com