Biscuiţi sănătoşi, fără gluten şi fără lapte

Biscuiţii făcuţi în casă, din ingrediente sănătoase, plini de nutrienţi şi extrem de gustoşi sunt gustări excelente pentru cei mici. Biscuiţii-animăluţe sunt ideali pentru copii: sănătoşi, delicioşi, fără gluten, fără lapte. Ingredientul de bază sunt seminţele de floarea soarelui – o excelentă sursă de nutrienţi. 1/4 ceaşcă de seminţe de floarea soarelui conţine:

 

> 90% din necesarul zilnic de vitamina E
> 54% din necesarul zilnic de vitamina B1
> magneziu, mangan, cupru, triptofan
> 7 grame de proteine

 

Aceşti biscuiţi nu sunt dulci! Chiar dacă au miere şi nucă de cocos, nu sunt dulci. Dacă cei mici sunt obişnuiţi cu biscuiţi mai dulci, poţi adăuga mai multă miere sau îi poţi ”picta” cu puţină ciocolată. De asemenea, îi poţi servi cu puţin iaurt sau humus, ca o alternativă ”nedulce”.
Însă, pentru început, oferă-i copiilor aşa cum sunt, fără nimic în plus, mai ales dacă ai copii mici, în jur de un an, care nu sunt obişnuiţi cu dulcele.

 

Ingrediente:

  • 1 cană semințe de floarea soarelui decojite
  • 1/4 cană făină
  • 1/4 cană nucă de cocos mărunţită (dacă nu vrei să foloseşti nucă de cocos, atunci pune 1/2 cană de făină)
  • 1 lingură miere
  • un strop de sare
  • 1/4 cană apă rece

 

Mod de preparare:

Pune seminţele de floarea soarelui decojite în robotul de bucătărie şi blender şi macină-le până când obţii o textură de făină mai mare. Pune făina de semințe într-un castron, adaugă restul ingredientelor și amestecă bine cu o lingură. Pune la frigider timp de 30 minute.

Toarnă aluatul pe o hârtie de copt, acoperă cu altă hârtie de copt și rulează cu sucitorul până obţii o grosime de 0,5 – 1 cm. Tăie aluatul cu formele de animale. Pune biscuiţii-animăluţe într-o tavă, pe o hărtie  de copt unsă cu unt. Coace la 300°C timp de 10-15 minute, până se rumenesc puţin. Ai grijă să nu se ardă. Scoate din cuptor și lasă-i să se răcească. Sunt delicioşi serviţi cu iaurt îndulcit cu miere.

 

 

Sursa: superhealthykids.com

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Retete culinare
Buton