Gata, chinul cu naşterea a dispărut, şi tu şi bebeluşul tău vă simţiţi bine, dar eşti puţin speriată… În casa ta a apărut un nou membru al familiei!
Dacă eşti mămică pentru prima dată, este posibil să te cuprindă panica. O mie de întrebări îţi vin în cap, dar una este cea care pur şi simplu te derutează complet: Ce mă fac?'.
Este bine ca atunci când ajungi acasă de la maternitate să nu fii singură. Mama sau soacra ta, o bună prietenă sau o soră – ideal cu experienţă în ceea ce priveşte creşterea unui copil – este bine să îţi fie alături.
Cu tact, ea te va linişti, pentru că în mod sigur va înţelege starea emoţională prin care treci. Câteva sfaturi practice primite de la alte mămici îţi vor fi de folos.
Asigură-te că ai în jurul tău persoane care te pot ajuta, precum şi o mulţime de cărţi sau reviste despre creşterea unui bebeluş.
Pe lângă multe sfaturi folositoare pe care le poţi afla, sunt şi o sursă de delectare şi relaxare! Este posibil să simţi o stare de depresie, de epuizare, de nemulţumire şi, paradoxal, de lipsă de interes pentru bebeluş.
Nu te speria şi nu te simţi vinovată! Nu este decât efectul naşterii, care poate fi urmată de aşa-zisul sindrom baby blues. De asemenea, multe mame pot suferi de o depresie post-partum.
În timp, şi beneficiind de multă atenţie din partea celor din jurul tău, ele vor dispărea şi te vei simţi minunat!
Primele zile de la naştere sunt cele mai dificile. Pe lângă oboseală, apare şi stresul de a nu şti dacă ceea ce faci este bine, dacă înţelegi de ce are nevoie copilul tău. Cu timpul, vei învăţa să îi înţelegi modul de comunicare.
Prima băiţă
Bebeluşul trebuie îmbăiat regulat, mai ales după fiecare schimbare a scutecelor. Pentru a realiza o îmbăiere corectă, ai grijă să te aprovizionezi cu o cădiţă specială pentru bebeluşi, pe care să o poţi manevra uşor. Verifică temperatura apei înainte de băiţă. Este ideal să aibă 37ºC.
Dacă nu ai termometru, verifică cu pielea cotului tău, care este foarte sensibilă. Ai grijă să nu-l sperii, nu-l băga brusc în apă. Bebeluşilor le place foarte mult băiţa, aşa că acest ritual va fi unul foarte plăcut şi va întări intimitatea profundă care se creează între mamă şi copil.
Nou-născuţii sunt acoperiţi la naştere cu o substanţă grasă (vernix cazeosa), care protejează fătul în sacul amniotic, şi cu un perişor numit lanugo', care cade în primele zile după naştere. Nu trebuie să te sperii dacă vei observa că acesta cade. Este perfect normal acest lucru!
De ce plânge bebeluşul? De cele mai multe ori, bebeluşii plâng dintr-un anumit motiv, fie le este foame, şi-au murdărit scutecele, îi doare ceva, le este prea cald sau prea frig, sunt obosiţi sau pur şi simplu vor să se joace sau să nu fie lăsaţi singuri.
Atunci când plâng, unii copii se pot învineţi la faţă, lucru care îi sperie pe părinţi. Dacă bebeluşul tău nu se linişteşte, cel mai bine este să consulţi medicul.
Orice situaţie stresantă pentru bebeluş – precum multe persoane în jurul său, animale de companie, certuri sau conflicte, o hrănire haotică şi un comportament dezordonat al tău – îl poate face să plângă în exces.
Hrana bebeluşului
Dacă alăptezi, moaşa ţi l-a pus la sân la câteva minute după naştere. Este decizia ta dacă alăptezi bebeluşul sau dacă-l vei hrăni cu biberonul. În primele zile la sân, bebeluşul se va hrăni cu colostru, substanţă bogată în proteine şi anticorpi.
Din a treia zi poate apărea furia laptelui. Steril şi mereu la cea mai bună temperatură, laptele se modifică în funcţie de cerinţa bebeluşului.
Nou-născutul are din naştere instinctul de a căuta' sânul mamei şi de a-l folosi' ca pe un minunat rezervor de hrană. Bucuria sa de a se hrăni la pieptul tău devine şi bucuria ta, este un moment unic, pe care doar voi doi îl împărtăşiţi.
Cum alăptezi corect
Alege o poziţie comodă, fie şezând în pat, pe un fotoliu sau chiar pe scaun. Ţine cont că alăptatul poate dura şi o oră, de aceea este foarte important să stai comod.
Sprijină capul copilului pe braţ, susţine-i cu mâna funduleţul şi picioruşele. Cu cealaltă mână prinde baza sânului.
Nu te speria dacă nasul copilului este turtit' de sân, el poate respira, nu-ţi face griji! Gura copilului trebuie să cuprindă cât mai mult din areolă, astfel încât jetul de lapte să ajungă în spatele limbii şi să înceapă să înghită.
Bebeluşul va aspira laptele, va înghiţi şi apoi va respira, reluând ciclul. Pentru stimularea secreţiei lactate îţi vei alăpta copilul la ambii sâni, alternativ.
Ca să ai o secreţie lactată corespunzătoare trebuie să fii odihnită, liniştită, să consumi doi-trei litri de lichide zilnic, să te alimentezi echilibrat. Nu mânca fasole, carne grasă de porc sau mâncăruri grele. Nu consuma alcool, cafea, alimente picante sau mezeluri.
Lasă bebeluşul să elibereze singur sânul, după care îl ridici în poziţie verticală şi îl baţi' uşor pe spate ca să eructeze. Dacă nu mănâncă destul şi plânge des nu înseamnă neapărat că nu există destul lapte; poate că există lapte, dar bebeluşul nu vrea să sugă.
E foarte probabil în cazul în care lactaţia a apărut mai târziu sau dacă maternitatea are un program fix pentru alăptat (de exemplu, nu se permite alăptarea pe timpul nopţii). Astfel, bebeluşul s-ar putea să fi făcut cunoştinţă deja din maternitate cu alte modalităţi de hrănire decât alăptarea.
Nu ceda tentaţiilor!
Dacă bebe a fost hrănit artificial în maternitate, este posibil ca primele zile acasă să fie foarte dificile, iar pentru mamă tentaţia de a recurge la biberon şi la suplimente să fie foarte mare.
Laptele tău este cea mai sănătoasă sursă de alimentaţie pentru cel mic. În plus, ar trebui să ştii că alimentarea la sân este foarte benefică şi pentru tine, protejându-te foarte mult de apariţia cancerului de sân.
Bebeluşul ştie că sunt mămica lui?
Bineînţeles! La început poate nu îţi dai seama, dar în timp vei oberva cum cel mic reacţionează diferit când aude vocea ta comparativ cu vocea altor persoane din anturajul tău. În timpul celor nouă luni de viaţă intrauterină el analizează sunetele din exterior.
Aşa că îţi cunoaşte vocea chiar înainte de a se fi născut. Prin urmare, sunetul este ceea ce-l atrage cel mai mult pe bebeluş în această lume necunoscută încă. Vocea ta îi va oferi sentimentul de siguranţă.
Vorbeşte-i mult bebeluşului, cu voce tandră. Ţine-l cât mai mult la pieptul tău. Un contact fizic prelungit, însoţit de mângâieri afectuoase este un limbaj suficient pentru a crea o relaţie mamă-copil ideală.
Trusoul bebeluşului
Nu uita să cumperi: cărut, scaun pentru maşină, sterilizator de biberoane, biberoane şi suzete, pompă de sân, pompă de aspirat secreţiile nazale, termometru, cădiţă, pătuţ, saltea, masă de înfăşat, celofan/cearşaf de plastic pentru protecţia saltelei, căciuliţe, şosete, botoşei, lenjerii pentru copii, lenjerie de pat, scutece, prosoape, lapte praf, şampon pentru sugari, cremă de corp pentru bebeluşi, comprese sterile pentru stergerea ochişorilor sau a altor zone, şerveţele umede.
Trusa de prim-ajutor trebuie să conţină: numărul de telefon al doctorului pediatru, termometru, paracetamol (lichid) pentru bebeluşi, ceai anticolici, supozitor cu glicerină, spray/ cremă contra arsurilor solare, înţepăturilor de insecte sau iritaţiilor, comprese sterile.
Somn sănătos
Ideal este ca bebeluşul să doarmă în pătuţul său. Camera trebuie să fie una însorită, curată şi foarte bine aerisită.
Muzica clasică în surdină are efecte benefice asupra dezvoltării lui intelectuale. Culcă copilul pe spate şi ai grijă ca aşternuturile să fie de bună calitate şi permanent curate şi uscate.
Mare atenţie: copilul mic trebuie supravegheat permanent! Dacă nu ai posibilitatea să cumperi un dispozitiv de monitorizare video sau audio a copilului, mută pătuţul acestuia în camera ta.
Şi tăticii au un rol
Tatăl trebuie să-i acorde atenţie şi sotiei, să-i arate în continuare dragostea, să o menajeze şi chiar să o răsfeţe. Este bine ca tatăl să se implice activ în creşterea copilului.
Să participe la băiţa bebeluşului, la schimbarea scutecelor şi la prepararea hranei, în cazul în care este vorba despre hrană artificială. Mămica nu trebuie să se simtă singură în faţa unei responsabilităţi uriaşe, mai ales că imediat după naştere este epuizată şi derutată de modificările fizice şi hormonale.
Un tată atent devine un sprijin puternic atât pentru mamă, care are nevoie de încurajări şi de multă atenţie, cât şi pentru noul membru al familiei.
Foto: shutterstock.com