Doar ce ai devenit mama, esti coplesita de emotie si simti ca toata viata ti s-a intors cu susul in jos, doar ca in bine. Stiai tu ceva despre hranirea la san din 2 in 2 ore a nou-nascutului, insa bebelusul tau ajunge sa ceara sa suga chiar si la intervale de 20 de minute. De ce se intampla asta? Afla ce este cluster feeding-ul si cum ii faci fata.
Ce este cluster feedingul? E acea perioada in care bebe pare ca oricat l-ai pune la san, nu se satura si vrea sa manance cu o frecventa neobisnuit de mare, desi tu ai lapte ca si pana acum.
Cluster feedingul se poate intampla oricand in zi, insa e mai frecvent seara si e insotit deseori de agitatie a copilului, care poate dura cateva ore.
Desi poate ai vrea sa faci un program riguros de hranire, in scurt timp afli ca nu poti, mai ales cand e vorba de un nou-nascut.
Cand bebelusii vor intr-una la san, cel mai frecvent este pentru a satisface o nevoie suplimentara de nutritie, deoarece bebelusul trece printr-un puseu de crestere – perioada in care copilul se dezvolta fizic si psihic mai rapid.
Dupa puseul de crestere al bebelusului, organismul mamei se adapteaza si modifica productia de lapte incat sa raspunda cerintelor copilului.
Perioada in care bebelusul vrea intr-una la san, in ideea in care nevoia lui e cauzata de un puseu de crestere, poate dura intre cateva zile pana la cateva saptamani, perioada in care el se va dezvolta vazand cu ochii.
Bebelusii trec prin cele mai rapide puseuri de crestere in primele 2 luni de viata. Acestea se intampla cel mai frecvent in:
Cand bebe ajunge sa manance si la 20 de minute, tinzi sa te concentrezi mai mult pe el si pe nevoile lui, uitand astfel sa mai ai grija si de tine.
Aceasta perioada e o mare incercare si pentru mama, nu doar pentru copil.
Chiar daca bebelusul se atasaza corect la san, atatea alaptari la rand pot sa fie un cosmar pentru sfarcurile tale.
Sursa: mamanatural.com
Imagine: 123rf