Cine crede că bebelușii sunt prea mici ca să înțeleagă și să observe anumite lucruri se înșală.
Un studiu recent arată că micuții își dau seama încă din primele luni de viață cum să-și facă mamele să zâmbească mai mult. Sau mai bine zis, fac în așa fel ca atunci când mamele lor zâmbesc, acest zâmbet să dureze mai mult.
Potrivit cercetătorilor care au analizat comportamentul micuților, bebelușii își dozează timpul în care zâmbesc pentru a obține un zâmbet cât mai lung de la mamele lor dragi.
'Am descoperit că bebelușii și mamele lor își dozează zâmbetul într-o manieră foarte sofisticată', a declarat psihologul care a coordonat cercetarea.
'Nu susținem nici că mamele fac conștient acest lucru, nici bebelușii. Nu avem nicio dovadă că fac asta cu un scop anume, cel puțin nu unul de care să fie conștienți', mai spune specialistul.
Astfel, se pare că bebelușii zâmbesc cât mi puțin pentru a obține un zâmbet pe timp mai îndelungat de mamele lor. Acestea, al rândul lor, își măresc timpul în care zâmbesc crezând că astfel bebelușii lor vor zâmbi mai mult. Se pare că micuții știu exact cum să procedeze ca să-și vadă mama zâmbitoare.
Bazându-se pe datele obținute în cadrul acestui studiu, o echipă de ingineri a mers chiar mai departe și a creat niște bebeluși robot. Introducând datele în computer, 'creierul' bebelușilor robot a reacționat la fel.
Mașinăriile cu chip de copil au detectat mecanismul și astfel au confirmat încă o dată ipoteza potrivit căreia bebelușii își dozează zâmbetul pentru a-l prelungi pe al mamei lor.
Practic, în mod controlat, în baza datelor furnizate de studiu, robotul a detectat un tipar care arată exact cum micuții încă de la vârsta de patru luni știu să mențină cât mai mult zâmbetul pe chipul mamei lor.
Sursa: medicaldaily.com
Text: Alina Serea