Bebe în călătorie – ce să știi când mergi cu avionul, mașina, vaporul, trenul

ÎN AVION

A zbura cu avionul când ai un copil mic poate fi destul de practic și mai puțin obositor, mai ales dacă ai o distanță mare de parcurs.

Securitate

După vârsta de 3-4 săptămâni, bebelușul poate zbura fără nicio problemă. Este un mijloc de transport mai puțin solicitant, pentru că e foarte rapid.

Organizare

Înainte de a pleca se impune o vizită la medic, pentru a verifica dacă cel mic nu are probleme cu urechile, în special otită.

Curăță-i nasul înainte de decolare și aterizare.

Pentru a-i menaja urechile în timpul decolării și aterizării dați-i să bea ceva, să mănânce sau, pur și simplu, apelați la  suzetă,  astfel încât să înghită regulat.

Pentru a-l ține ocupat, gândește-te să luați cu voi jucării, cărți, băuturi, gustări etc.

Încearcă să-l familiarizezi cu ceilalți pasageri. El se va simți bine și ceilalți vor accepta mai ușor eventualele scâncete sau plânsete.
ÎN TREN

Foarte practic, trenul rămâne o opțiune bună pentru a călători cu copilul.

 Securitate

Nu există măsuri speciale de luat (nici centură de pus) deoarece riscul de accidente este foarte mic. Cei mici este bine să doarmă într-un coșuleț, iar la cei mai mari, atenție la deplasările pe coridoare, pentru a preveni eventuale lovituri din cauza trepidațiilor.

 Organizare

În primul rând, nu uita să iei ceva de băut. Dacă aerul condiționat e pornit există riscul ca cel mic să aibă gâtul și nasul uscate.

Dacă trenul e dotat cu vagon restaurant, mai bine ar fi să-i reîncălzești acolo borcănele sau sticluțele cu alimentele lui, pentru a-l feri de aglomerația din compartiment.

Să călătorești în timpul orelor de somn ale bebelușului este mult mai bine, întrucât timpul va trece mai repede pentru el și tu îți vei economisi energia, nefiind nevoită să-l ții ocupat.

Amintește-ti să iei măcar un prosop, pentru a-l putea schimba în eventualitatea în care e nevoie și nu există locuri special amenajate.

Ia și ceva pentru distracția lui și așezați-vă, de preferat, lângă fereastră (cu excepția cazurilor în care simți că este prea curent).

PE VAPOR

Și călătoria cu vaporul ar trebui să se desfășoare fără probleme.

Securitate

Atenție: aerul de mare este înșelător! În ciuda unui sentiment de prospețime, soarele va fi cu mult mai puternic când se reflectă din apă. Sunt necesare deci articole de protecție: cămașă, pălărie…

 Organizare

Înainte de a pleca, asigurați-vă că ați consultat medicul pediatru care vă poate indica medicamente în cazul unui posibil rău de mare.

Atenție și la insecte! Ar fi bine să ai la îndemână creme de prevenție, precum și de ameliorare sau vindecare.

ÎN MAȘINĂ

Se pare că este mijlocul de transport cel mai des utilizat de famillie cu copii, însă și în acest caz trebuie îndeplinite anumite reguli.

Securitate

Legea cere ca transportul copilului să fie făcut într-un scaun special, certificat în conformitate cu standardele europene.

Scaunul trebuie să fie adaptate la dimensiunea și greutatea copilului, și chiar și pentru e distanță scurtă cel mic ar trebui să călătorească stând în el, și nu în brațele tale.

Asigură-te că în partea din spate a mașinii nu sunt depozitate obiecte care i-ar putea cădea în cap la viraje mai bruște (ex. hărți, pălării etc.)

Organizare

Alege un scaun de mașină confortabil și practic, ale cărui margini să fie bine tapițate, pentru a fi protejat la maxim în caz de accident.
Pe tot parcursul drumului este indicat să evitați fumatul în mașină. Să nu-l lași niciodată în mașină în timpul unei opriri, mai ales pe timp de vară, pentru a evita supraîncălzirea.

Codul rutier recomandă o pauză la fiecare două ore. Faceți această pauză când copilul este treaz, pentru a vă putea relaxa cu toții. Rearanjați-l apoi în scaun, eventual semi- înclinat, copilul va găsi mai ușor cea mai bună poziție pentru a dormi.

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton