Băutura magică – antibiotic natural

Această băutură este extrem de eficientă şi nu are efecte secundare: tratează natural răceala, viroza, fiind un excelent calmant în inflamaţiile gâtului, sinuzite, răguşeală, febră, congestii respiratorii şi eliminarea mucozităţilor. În plus, poate fi folosită şi preventiv, pentru a creşte imunitatea. Iată de ce ai nevoie şi cum să prepari acasă această băutură magică.

 

Ingrediente:

• 1 lămâie (de preferinţă organică, netratată)

• 1 rădăcină de ghimbir

• anason stelat (după gust)

• miere de salcâm

 

Mod de preparare:

Pune 500 ml apă la fiert.

Spală bine lămâia şi tai-o în felii, îndepărtând seminţele. Încă din antichitate, lămâia este cunoscută pentru efectele sale antiseptic, calmant şi revigorant. De asemenea, conține un nivel ridicat de vitamina C, care stimulează imunitatea şi este eficientă în tratarea răcelilor şi virozelor.

Spală şi curăţă rădăcina de ghimbir şi tai-o în bucăţele. Pentru acest remediu, 5 bucăţele de ghimbir sunt suficiente. Ghimbirul este un puternic antibiotic natural.

Când apa începe să fiarbă, adaugă, pe rând, ingredientele: lămâia, ghimbirul, puţin anason stelat, care va da băuturii o aromă de lemn dulce. Anasonul este un excelent expectorant natural. Lasă să fiarbă până apa se evaporă şi rămâne jumătate din cantitatea iniţială, apoi se strecoară.

Adaugă miere de salcâm, după gust. Mierea de salcâm este un foarte bun antibiotic natural.

Păstrează băutura la frigider şi, la nevoie, consum-o într-o zi, împărţită în 2-3 porţii (încălzeşte-o înainte).

În funcţie de ce problemă de sănătate ai, poţi adăuga:

• piper negru, un vârf de cuţit, pentru a spori efectul decongestionant

• mentă (câteva frunze uscate), pentru a ajuta expectoraţia.

• un căţel de usturoi, pentru a spori efectele antibiotic şi antiseptic.

• câteva cuişoare, cunoscute pentru efectul lor antimicrobian, dar contraindicate în timpul sarcinii.

• puţină scorţişoară, recunoscută pentru efectele sale antibacterian şi antiseptic.

 

O altă metodă la fel de eficientă este să amestecaţi bine toate ingredientele într-un borcan de sticlă, pe care să îl ţineţi la frigider. La nevoie, se dizolvă câte o lingură din acest amestec într-o cană cu apă caldă.

Aceste ingrediente nu au efecte secundare, însă e bine să nu le consumi în exces. E foarte important să ştii dacă eşti alergic(ă) la vreun ingredient. Înainte de a începe orice tratament, consultă medicul.

 

Foto: thinkstockphotos.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie
Buton