Autismul: semnale de alarma!

Abia in ultimii ani, specialistii in tulburarile copilariei au devenit pe deplin constienti de combinatia speciala de caracteristici pe care acum le diagnosticam ca fiind autism.

Cazul Gabriel
Gabriel este un copil de patru ani diagnosticat cu autism. Dupa nastere, totul parea a fi in ordine cu bebelusul activ, de altfel sanatos. Arata normal, era chiar frumos, cu ochii mari si verzi.

Au trecut multe luni pana cand mama lui sa inceapa sa suspecteze ca ceva nu este in ordine. Primul indiciu pe care ea l-a avut a fost ca bebelusul nu raspunde avansurilor sale jucause, asa cum o fac bebelusii in general, el nu intindea bratele spre ea cand voia sa fie ridicat.

Mama a inceput sa traiasca un sentiment de disconfort vazand indiferenta copilului fata de ea, nu o privea si nu ii zambea, asa cum fac bebelusii altor mame. Gabriel parca traia intr-o lume numai a lui, iar mama nu putea patrunde pana la el.

Copilul plangea uneori ore in sir sau tipa, in ciuda incercarilor ei de a-l alina; in secunda urmatoare era neobisnuit de bun, stand cuminte ore in sir si parand neinteresat atunci cand mama ii oferea atentia sa.

Odata cu trecerea timpului, problemele lui erau din ce in ce mai evidente. Gabriel a mers foarte devreme – pe la opt-noua luni – nu vorbea, dar era foarte agil, la un an se catara ca o pisica oriunde in casa, fara nici un fel de teama de pericol.

Incepuse sa se legene, si in leganatul acela se izbea periodic de perete sau de alte obiecte tari cu capul. Atunci cand parintii incearcau sa ii capteze atentia vorbindu-i, parea sa nu ii bage in seama, incat ei au crezut ca este surd…

Si totusi, alteori el reactiona la zgomote de intensitate foarte mica, cu o curiozitate iesita din comun sau chiar cu o spaima inexplicabila.

Cand o persoana straina se apropia, el o trata ca pe un simplu obstacol in calea sa, dand-o la o parte cu mana, sau era fascinat de o parte din ea – margelele, cercelul, inelul, mana, jucandu-se cu ea precum cu o jucarie noua.

Uneori, obiecte sau evenimente banale il deranjau sau il inspaimantau. Era coplesit de orice schimbare, oricat de mica, in ritualul vietii de zi cu zi: o calatorie in masina altcuiva, o rearanjare a mobilierului erau intampinate cu o suferinta intensa.

Incepuse sa faca multe lucruri „altfel, era foarte greu de controlat si admonestat – dupa ce facea caca, o secunda de neatentie si… ce lua din olita punea pe pereti sau in gura, o rupea la fuga dintr-o data cu o viteza incredibila (s-a si pierdut de doua ori pe strazi), alerga de colo-colo in varful picioarelor sau se invartea la nesfarsit in jurul axei corpului, isi misca mainile sau flutura degetele repetitiv, se automutila, nu spunea cuvinte din proprie initiativa, ci repeta doar ca un ecou, fara sens, cuvinte sau propozitii auzite.

Persoanele care nu cunosteau familia nu isi dadeau seama ca Gabriel sufera de ceva, vedeau un copil aparent normal, dar cu desavarsire obraznic, neascultator, de necontrolat.

In lume se constata o crestere ingrijoratoare a numarului copiilor cu tulburari din spectrul autismului: 1 din 150 are o asemenea tulburare.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3