Atentie la zahar!

Statisticile arata ca in fiecare zi, in lume, copii cu varste intre 12 si 24 de luni mananca cel putin un desert cu zahar adaugat. Si ca pana la cinci ani, un copil consuma, in medie, 24 kilograme de zahar pe an.

Asta inseamna o treime de cana de zahar pe zi, mult mai mult decat consumul mediu de dulce al unui adult intr-o zi.

Cei mai multi dintre parinti nici macar nu realizeaza cat de mult zahar consuma copiii lor, chiar din primele luni de viata!

Pe de o parte, pentru ca inca exista multe produse destinate celor mici care au surplus semnificativ de zahar, pe de alta parte, pentru ca inclusiv la mancarea pentru bebelusi – piureuri de fructe sau sucuri – pregatita in casa ne-am obisnuit sa adaugam zahar.

Unele studii sustin ca bebelusii au o preferinta innascuta pentru dulce, altele – ca cei mici detec­tea­za gustul de dulce doar prin comparatia cu altele, fara a manifesta vreo preferinta pentru acesta.

Realitatea demonstreaza ca, odata ce ai obisnuit mi­cutul cu dulcele, il faci dependent de el si ca, daca nu tii sub control cantitatea de zahar consumata, pro­blemele nu vor intar­zia sa apara: obezita­tea, cariile, diabetul de tip doi, dar si bolile de inima la maturitate.

Cum reduci consumulde zahar

  • Ofera-i copilului produse fara adaos de zahar, cat mai putin prelucrate.
  • Citeste cu atentie etichetele: tine minte ca 4 g de zahar – care in cifre pare putin – inseamna, in realitate, o lingurita.
  • Daca pregatesti piureuri de fructe sau sucuri de fructe in casa, nu le adauga zahar. {i daca le iei din comert, cauta bine cantitatea de pe eticheta – tine minte ca este nevoie de 33 g de zahar pentru indulcirea continutului dintr-o sticla de suc sau a unui fruct dintr-un borcan.
  • Nu oferi niciodata desertul pe post de recompensa.

Toti copiii vor face cunostinta, mai devreme sau mai tarziu, cu ciocolata, bomboanele gumate sau nu, biscuitii cu crema, dar, cat sunt bebelusi, este bine ca pe post de desert sa se afle fructele.

Acestea contin o multime de vitamine si minerale si nu necesita prelucrare prea sofisticata. O varianta practica si pe placul copiilor este si iaurtul cu fructe, care acopera si necesarul de calciu recomandat. 

Text: Arhiva Edipresse, Foto: 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton