Are doar 7 ani, dar va câștiga milioane! Fiica lui Tom Cruise, plătită cu 2,3 milioane de dolari pentru a-şi lansa propria linie vestimentară

Fiica lui Tom Cruise şi a lui Kate Holmes, Suri, este una dintre cele mai răsfăţate progenituri de la Hollywood, iar acum va fi şi mai mult în centrul atenţiei.

Suri Cruise, fiica în vârstă de şapte ani a actorilor Tom Cruise şi Katie Holmes, a semnat un contract în valoare de 1,5 milioane de lire sterline (2,3 milioane de dolari) pentru a-şi lansa propria linie vestimentară.

„Suri are doar şapte ani, dar este deja incredibil de mult interesată de modă şi de haine. Moda este un hobby drăguţ pentru ea şi cu siguranţă nu va pune stăpânire pe viaţa ei. Cele mai multe dintre fetiţe visează să poată să îşi croiască propriile haine, iar acum, desenele ei vor deveni realitate”, a povestit o sursă apropiată familiei.

Noua linie vestimentară – care se va numi „Suri” – va fi lansată în toamna acestui an la New York şi, dacă va avea succes, va fi comercializată pe întregul teritoriu american începând de anul viitor.

Katie Holmes, în vârstă de 34 de ani, a avut iniţial ideea ca Suri să aibă propriul blog fashion, dar apoi a extins acest concept, după ce fiica a început să îi vorbească despre pasiunea ei pentru designul vestimentar.

Citește mai multe aici


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Vedete si copii
Buton