Pe 1 Iunie, Parcul Cişmigiu se transformă, din nou, într-un Univers al Copilăriei. ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti le-a pregătit celor mici o mulțime de suprize. Dar și cei mari se vor distra- garantat!
De la ora 12.00 (la intrarea din Bulevardul Elisabeta), o trupă de majorete, acompaniată de un impresionant corp de fanfară, dă startul pentru o paradă a veseliei.
Pentru pici, mămici, tătici, şi chiar pentru bunici, în această zi ArCuB a pregătit un adevărat maraton artistic: pe scenele amplasate lângă lac şi Foişor, vă întâlniţi cu trupele teatrelor Ţăndărică şi Ion Creangă, cu Akka Show, Pur Anima, Pif Paf, Gestual Art, Curcubeul Vesel, cu Profesorul de joacă Leon Magdan şi Teatrul de Magie, cu eroi îndrăgiţi şi peripeţiile lor, în spectacole pline de farmec. Motanul încălţat, Lumea magică a lui Peter Pan, Miţi şi Piţi, Elefănţelul curios, Scufiţa Roşie şi Cenuşăreasa sunt doar câteva dintre spectacolele de teatru prezente la Cişmigiul Copiiilor.
1 Iunie este o zi în care copiii îşi pot manifesta liber imaginaţia şi pofta de joacă în rolul de eroi salvatori (la Corabia Piraţilor), de iubitori ai necuvântătoarelor (la Ferma Animalelor) – şi de cercetaşi sau mari sportivi – în spaţiile unde sunt amplasate jocurile gonflabile.
În Cişmigiul Copiilor, nimeni nu stă deoparte – toată lumea se distrează! Indiferent de vârstă, toţi copiii talentaţi şi harnici sunt invitaţi să-şi descopere şi să dea curs aptitudinilor în cadrul atelierelor de creaţie. Acestea vor fi diverse, pe gustul tuturor: ateliere de limbi străine (coordonate de Shakespeare School si Echo Kids), ateliere de reciclare creativă şi creaţie păpuşi, atelierele Fun Science, un atelier de Origami (pe Aleea Trandafirilor), cursuri de desen (sub supravegherea unor artişti plastici), un atelier de pictură pe figurine din ipsos, un atelier de fotografie şi, pentru micuţii plini de ritm şi energie, un vesel workshop de percuţie.
Bineînţeles, pentru o zi de sărbătoare, trebuie adoptată o ţinută potrivită: toţi participanţii doritori vor fi gătiţi de sărbătoare (la Foişor), prin îndemânarea hair-stylist-ilor şi a specialiştilor în face-painting. Frumos aranjaţi şi dichisiţi, prichindeii care vor să imortalizeze momentul vor putea poza pentru un grup de artişti şi caricaturişti, ce le vor crea gratuit portretele, pe Podul Artelor.
Cum îi stă bine unei zile de sărbătoare, muzica şi dansul vor anima atmosfera. De la ora 11.00, până spre seară, peste treizeci de grupuri muzicale, solişti vocali, trupe şi şcoli de dans se vor întrece în hit-uri şi momente coregrafice, pe cele două scene. Pentru zece ore de show, în Parcul Cişmigiu vă aşteaptă: Corul Radio, corurile Allegretto şi Andante, grupurile Fantezia, Adagio, Amicii, Melodia, Bim Bam şi DoReMi, tinerii solişti Alexia Urtoi şi Andrei Cerbu, Denisa Trofin, Laura Arabo şi Eduard Dincă, trupele coregrafice Attitude, MondoDance, Stepy şi Lala Street şi mulţi alţii.
Ziua se va încheia cu un concert al unui invitat special: CRBL! De la ora 20.15, la Scena Mare (de lângă Foişor), mult îndrăgita vedetă le oferă micilor bucureşteni un show exploziv.
Cei cuceriţi de eveniment au posibilitatea să revină şi a doua zi, duminică, 2 iunie, la locurile de joacă, atelierele şi surprizele din Parcul Cişmigiu.
1 Iunie este şi un bun prilej să ne amintim de micuţii fără copilărie, victime inocente ale neglijenţei ori violenţelor parentale. De aceea, ArCuB sprijină Campania „Copii fără etichete, iniţiată şi derulată de Asociaţia „Salvaţi Copiii – România'; un demers ce se adresează adulţilor, îndemnaţi să conştientizeze şi să-şi asume responsabilităţile de părinţi, prin intermediul atelierului de parenting pozitiv – Impactul etichetei asupra dezvoltării copilului, desfăşurate în cadrul Cişmigiului Copiilor.