Alimentatia solida

Bebelusul tau a depasit varsta de patru luni si pare interesat de ce anu­me faci tu, mai ales atunci cand duci ceva la gura si te aude mes­tecand? Acesta e considerat adesea un semn ca e pregatit pentru intro­duce­rea alimentelor solide.

Bebelusii se nasc cu reflexul de a impinge cu limba, afara din gura, orice este solid. Acesta este numit reflex de extruziune si e firesc, pentru a evita riscul ca cel mic sa se asfixieze atunci cand orice altceva in afara de lichide intra in gurita lui, in primele luni de viata.

Pentru a putea inghiti un aliment solid, be­be­lusul va trebui, asadar, sa isi dezvolte capacitatea de a duce mancarea, cu ajutorul limbii, catre spatele gurii, de unde aceasta sa poate fi inghitita.

Poti observa si tu acest reflex daca atingi cu degetul, usor, limba copilului: el va scoate lim­ba din gurita, im­pin­gandu-ti degetul afara. Poti observa, astfel, cand s-a dezvoltat suficient musculatura limbii.

Cum iti dai seama ca cel mic este gata pentru a-i introduce in meniu primele alimente solide? Varsta ideala este undeva intre patru si sase luni, cel mai sigur spre ultima parte a intervalului.

Reflexul de salivare este important, pentru ca doar saliva poate dizolva hrana solida, ajutand bolul alimentar sa se digere eficient. Adesea, bebe­lu­sul in­cepe sa saliveze abundent in jurul varstei de sase luni, fara sa-si poata controla reflexul de salivare (ceea ce poate fi si un simptom de hipersalivatie).

Oricum, acesta este un semn sigur doar in ceea ce pri­ves­te faptul ca sistemul digestiv este suficient de evoluat in acest sens. Ar trebui sa tii cont totusi ca pri­mele alimente vor fi moi si bogate in lapte sau apa, pentru a ajuta oricum la inghitirea bolului alimentar…

E drept ca nu e foarte placut sa faci cercetari prin resturile din scute­ce, insa… Unul dintre cele mai sigure semne ca ai introdus prea de­vre­me un anume aliment este faptul ca acesta va trece nedigerat prin sistemul sau digestiv.

Daca desco­peri bucatile de manca­re asa cum au fost inghiti­te, scoate-le, momentan, din ali­men­tatie. Poti avea proble­me de acest gen, intre patru si sase luni cu cerealele. Dupa ce a tre­cut de vars­ta de sase luni, nu te grabi cu lap­tele de vaca (alege o formula de lapte speciala pentru bebelu­si) si cu ouale, carnea sau cu gra­simile (lactate ori din alte surse animale).

Alimentele solide nu trebuie sa inlocuiasca alaptatul, ci doar sa vina in completarea lui. Faptul ca tu nu prea mai ai asa mult lapte nu constituie neaparat un semn ca trebuie sa treci pe so­lide. In acest caz, suplineste intai cu o formula de lapte. Sau, chiar daca ai introdus noi alimente, nu renunta la alaptat.

Hraneste-l cu lingurita, de la bun inceput, si nu pune piureuri sau orez cu lapte in biberon. Astfel, copilul poate face distinctie cu usurinta intre hrana lichida (servi­ta cu biberonul sau de la san) si cea solida, servita cu lingurita si iti poate da semnale corecte.

La inceput, va avea tenndinta sa impinga hrana afara, pentru ca reflexul de extruziune nu dispare total pana dupa varsta de un an. De asemenea, vei putea sa observi daca copilul deschide gura atunci cand lingurita se apropie sau daca o inchide atunci cand are mancare in gura.

Observa cum evolueaza cel mic din punctul de vedere fizic si al musculaturii: isi poate tine capul ridicat sau drept? Este capabil sa stea in fun­dulet, fie si sustinut sau sprijinit de mainile tale?

Acestea sunt, poate, cele mai importante semnale ca „traseul pe care il va urma mancarea dupa ce este inghitita este suficient de evoluat pentru a putea primi si digera cum trebuie alimentele solide.

La nastere, copiii nu au suficient de bine dezvoltat nici muschii gatulului, nici pe cei implicati in inghitire, nici intestinul gros sau pe cel subtire.

Unii copii se dezvolta mai repede, in functie de trasaturile genetice sau de elementele nutritive primite prin intermediul laptelui matern, dar, daca vrei sa fii si­gura, ia in calcul faptul ca la multi be­be­lusi sistemul digestiv este bine format in jurul varstei de sase luni.

In timp ce unii copii vor sta in sezut chiar de pe la patru luni, altii pot s-o faca abia la opt.

Chiar daca bebelusul tau e mai in urma la acest capitol si se numara prin­tre cei care „se lenevesc, nu trebuie sa-ti faci pro­ble­me: el va recupera in timp, dupa introdu­cerea noilor alimente.

Dublarea greutatii de la nastere este, conform multor specialisti, semnalul de start pentru inceperea introducerii alimentelor solide. De asemenea, pierderea treptata a interesului pentru hrana la san este unul dintre semnalele finale ca e momentul potrivit. Ai sa vezi ca, oricum, dupa varsta de noua luni isi pierde aproape total interesul pentru hrana la san.

Un alt semnal mai poate fi schimbarea bioritmului si programului de somn, adica trezirile frecvente la ore diferite. Dar asta nu inseamna ca din mo­mentul in care il vei trece pe copil pe hrana solida, va incepe sa doar­ma noap­tea. Starile de nesomn depind de multe si pot avea lega­tura cu peri­oa­da in care cresc din­tisorii sau cu alte pro­ble­me.

Pana acum, stiai ca este satul pentru ca se oprea din supt si adormea. Observa daca acum e capabil sa-ti semnaleze ca e satul ra­sucin­du-si capul intr-o parte, pentru a refuza mancarea.

Text: Alina Miron; Foto: HEPTA


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Alimentatie
Buton