Nu exista iubire acolo unde exista teama. Nu exista dragoste fara echilibru emotional si capacitatea de a comunica despre ceea ce simtim, ceea ce vrem. Exista in aceste cazuri numai un atasament disperat de partenerul de cuplu, care creeaza relatii distructive.
Se consuma atatea cuvinte pentru a explica – deci a face inteleasa – agresivitatea in familie, in cuplu.
Indiferent care este motivul pentru care un comportament agresiv a aparut, nu inseamna ca el nu este controlabil, ca nu poate fi si nu trebuie schimbat.
Ba mai mult – nu inseamna ca trebuie tolerat. Sub niciun pretext – totusi il/o iubesc, avem multe impreuna (bunuri materiale si/sau amintiri), de dragul copiilor, ce va spune lumea daca ma despart etc. Nu trebuie tolerat, indiferent care este forma de manifestare a agresivitatii – verbala sau fizica.
Prima persoana care trebuie sa se ingrijoreze de comportamentul agresiv nu este victima, ci agresorul. Dar el de obicei isi gaseste scuze, explicatii, circumstante atenuante. Dar, de multe ori i se gasesc justificari chiar de catre victima/victime.
Pentru ca un comportament agresiv (fie el indreptat asupra partenerului de viata sau si asupra copiilor) se bazeaza pe teama.
Tonul ridicat, cuvintele jignitoare, imbrancelile, palmele „educative” sau bataia sunt forme ale manifestarii agresivitatii in familie.
Odata tolerata in formele ei usoare, nu este decat o chestiune de timp pentru a evolua in formele ei mai grave. Interventia in modificarea comportamentului agresiv este eficienta daca se face imediat dupa primele manifestari ale acestuia.
Pentru ca, tolerat, acest comportament tinde sa ia locul normalitatii. Agresorul gandeste, si pe buna dreptate, ca este bine cand se comporta asa, pentru ca nu i se riposteaza si, in plus, obtine ceea ce urmareste, prin comportamentul sau. Nu intelege de ce , daca a fost tolerat, si este si „eficient”, de ce ar trebui sa il schimbe.
Chiar se simte nedreptatit ca este acuzat de a fi avut un comportament agresiv, pentru ca nu a facut mare lucru. Oricine tipa, urla, injura, mai da cate o palma din cand in cand, nu? Ce mare lucru?! Normal ca nu este mare lucru, doar victima agresivitatii sale nu a facut mare caz cand i s-au aplicat asemenea „forme de comunicare”.
Chiar am intalnit cupluri care escaladeaza conflictul manifestandu-se agresiv (initial, verbal) in tandem. Se simt chiar bine, spun „asa suntem noi, mai temperamentali, ne certam, ne injuram, dar ne trece si ne impacam”.
Acesti oameni nu au avut parte niciodata in viata lor de comunicare eficienta si de dragoste adevarata. Ei isi impart vinovatia de a se fi comportat agresiv si traiesc multumiti cu ea. Pana cand agresivitatea verbala se transforma in agresivitate fizica, si nu mai este la fel de amuzant. Unul dintre ei va trebui sa aleaga postura de victima – de obicei, cel care are mai putina forta fizica.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3