Adriana Iliescu este mama din România care a intrat în Cartea Recordurilor pentru că a dat naştere unui copil la 67 de ani. Povestea ei a fost una controversată, dar mulți au apreciat faptul că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a aduce pe lume un copil. Acum ea are 77 de ani și o fată aproape adolescentă.
Adriana Iliescu trăiește în cartierul Drumul Taberei din Capitală și programul ei zilnic se învârte în jurul copilei sale.
E un program pe care îl am aproape în fiecare zi la fel. După ce o las la ore, merg la cumpărături şi apoi gătesc. Asta îmi ia cel mai mult timp şi apoi urmează supravegherea fetei în timp ce îşi face lecţiile. Nu stau în sufletul ei, dar trebuie să ştie că sunt acolo, pentru orice', povesteşte ea.
Multă lume a fost curioasă să afle de ce în viața ei nu există niciun bărbat, iar bătrâna a lămurit acest aspect. Ea spune că a iubit o singură dată în viață, când a și rămas însărcinată.
Am iubit o singură dată, la 20 de ani, când m-am şi căsătorit. Fericirea a durat însă puţin, pentru că după cinci ani am divorţat, mai mult la presiunile venite din partea familiei soţului meu. În timpul căsniciei am rămas şi gravidă, sarcină pe care n-am reuşit s-o duc la capăt', povesteşte nostalgică.
Viața ei intimă nu este un subiect pe care să îl discute cu plăcere, dar a declarat că nu s-a mai îndrăgostit niciodată de atunci şi că s-a dedicat complet vieţii profesionale. Şi-a dat doctoratul, a publicat 25 de cărţi, își dorea foarte mult un copil. Ea a mers în Italia pentru a-l cunoaște pe controversatul profesor italian Severino Antinori, cel care a vorbit pentru prima dată despre clonarea umană şi care obţinuse primul copil 'în eprubetă'. Însă și-a dat seama că nu are bani pentru acest tratament.
La scurt timp după aceea a citit despre primul copil născut în România cu ajutorul fertilizării artificiale și a făcut tot posibilul să încerce și ea această metodă. Din fericire i-a și reușit.
Deși are 77 de ani, Adriana Iliescu susține că nu-și face griji. Ea este sănătoasă, singurele tratamente la care recurge sunt cătina și aspirina. Bătrâna este convinsă că, cu ajutorul lui Dumnezeu, își va crește fata mare iar aceasta va fi în stare mai departe să-și ducă traiul în siguranță.
Dumnezeu ştie să le rânduiască pe toate'. Până şi perii din cap ne sunt număraţi! Cum să mă gândesc la nenorociri?! Dacă pică un asteroid, pierim toţi!', a declarat Adriana Iliescu pentru Libertatea.ro