Se spune că nu cadoul în sine contează, ci gestul de a-l oferi. Dar uneori, un cadou valoros poate jigni, iar unul ieftin, dar făcut din suflet și având o semnificație aparte pentru cel care l-a primit, rămâne o amintire plăcută pe viață. Câteva reguli de urmat atunci când faci cadouri, dar și când le primești.
Oricât de mic ți-ar fi bugetul, este de preferat să iei un cadou personalizat, în locul unuia 'la ofertă'. Un indiciu care să-i spună celui care primește cadoul că te-ai gândit la el și nu ai bifat o persoană de lista de cumpărături va fi apreciat. Ia un obiect în culoarea preferată a celui căruia i-l dăruiești, sau un cadou legat de profesia pe care o are (dacă îi place ceea ce face).
Diferențele culturale, religioase, care țin de stilul de viață trebuie luate în considerare atunci când oferi un cadou – nu-i poți oferi o sticlă de alcool cuiva care are o problemă cu băutura sau tocmai s-a lăsat de băut și nici vreo carte de rețete de dulciuri unei persoane deprimate din cauza greutății, asta ca să menționăm doar cele mai mici gafe pe care le poți face în materie de cadouri.
Dacă oferi cadouri pe care le-ai primit la rândul tău (deși regulile de politețe spun să nu faci asta) ai grijă! Nu dărui cadoul în ambalajul original, în care s-ar putea să mai existe și vreo felicitare adresată ție, de la cel care ți-a făcut cadoul pe care îl reciclezi. Și sub nicio formă nu dărui obiecte promoționale primite cadou. Pe acestea le poți oferi doar prietenilor foarte apropiați, pe care îi anunți ca atare că este un 'dar din dar'.
Chiar și un cadou mic poate căpăta importanță atunci când este frumos împachetat. Ține cont de personalitatea celui căruia îi oferi cadoul – o persoană creativă va aprecia un ambalaj aparte, sau chiar un mod original de a dărui cadoul, în timp ce o persoană mai conservatoare se va bucura mai mult de un ambalaj monocolor, în nuanțe elegante – un gri, un argintiu discret, poate un roșu burgund sau un albastru.
Uită-te în ochii persoanei căreia îi dăruiești cadoul, spune-i două trei cuvinte și zâmbește-i din suflet. Un zâmbet sincer și plin de căldură poate fi un cadou la fel de frumos.
De la asiatici am învățat că un cadou se primește cu ambele mâini. Uită-te în ochii persoanei care îți oferă cadoul și mulțumește-i. Nu la modul general, ci spunând ceva despre cadoul cu pricina. Dacă este un dar care nu îți place sau ai primit un obiect pe care îl mai aveai, nu spune asta celui care ți l-a dăruit. Mulțumește-i cât poți tu de drăguț.
În unele culturi se consideră de bun simț să desfaci un cadou în fața celui care ți l-a dăruit, în altele acest gest constituie un semn de impolitețe. Dacă primești mici cadouri decorative sau dacă cel care ți-a dăruit cadoul se așteaptă să-l desfaci, ar fi frumos să faci gestul, dar pe cât posibil, fără să-i faci pe alți invitați să se simtă inconfortabil (în cazul în care mai este altă lume de față)
foto Shutterstock