Cine a inventat expresia 'somn de bebeluș' probabil nu a avut copii. Prea puțini bebeluși dorm bine, iar părinții au descoperit metode care mai de care mai ciudate pentru a-i adormi. De la plimbatul noaptea cu mașina, până la punerea unui mașini de spălat în toiul nopții, doar pentru că zgomotul de centrifugă îi liniștește – totul este permis în materie de adormire a bebelușilor. Experții ne spun ce trucuri pentru un somn liniștit funcționează.
Atunci când îl pui la culcare, după ce stingi luminile mari și lași, eventual, o lampă de veghe aprinsă, este bine să îi vorbești celui mic pe voce înceată și să nu-l privești în ochi – spun experții. Orice interacțiune directă îl va ține în priză și va dori să comunice mai mult cu tine. Deși nouă ne este greu să-i evităm privirea, chiar acesta este un semnal pentru bebe că e momentul pentru somn.
Deși cei mai mulți medici ne sfătuiesc să nu dormim cu bebelușul, studiile arată că dormitul în aceeași cameră (co-sleeping), dar NU în același pat, poate fi benefic pentru bebeluș. El doarme mai profund, este mai puțin antxios, iar ca adult va avea multă încredere în sine, spun experții în dezvoltarea copilului
Atunci când ți-a ațipit în brațe și îl transferi în pătuț, pune-i un minut mâna pe burtică și pe brațe. Asta îi induce senzația de confort de care are nevoie pentru a adormi atunci când simte că nu mai are căldura ta.
Pentru bebelușii mai mari de 6 luni poți folosi cîteva trucuri din aromoterapie – o picătură de ulei esențial de lavadă (picurată în apa de baie sau folosită când speli așternuturile) induce relaxarea și alungă anxietatea, asigurând un somn de noapte bună. Nu folosi însă aromoterapia la bebeluși sub 6 luni!
Noi dormim mai bine când în cameră e cald, dar la bebeluși lucrurile funcționează fix pe dos. Asociația Pediatrilor Americani le recomandă părinților să păstreze în camera bebelușului o temperatură între 18 și maxim 21 de grade, pentru ca cel mic să aibă un somn liniștit și să fie ferit de riscul de moarte subită.
Cu toate dezavantajele, suzeta are marele merit de a-i ajuta pe cei mici să adoarmă. Și în plus, îi protejează de riscul de moarte subită – spun studiile. Dacă îi dai suzetă, alege una din material moale, care să nu-l rănească dacă se rostogolește pe o parte și ia-o din gurița lui atunci când a a adormit.