4 mituri despre îngrijirea bebelușului

Pentru ca cel mic să crească sănătos, să fie fericit și să beneficieze de o dezvoltare armonioasă în fiecare etapă de viață, dragostea și atenția constante oferite de mamă sunt absolut necesare. Însă, de foarte multe ori, îngrijirea bebelușului devine extrem de complicată, mai ales din cauza rudelor, prietenilor sau altor mămici care vin cu o mulțime de sfaturi pentru proaspăta mamă, sfaturi care mai de care mai ”prețioase”: să nu țină bebelușul în brațe, să-l lase să se joace singur ori să doarmă singur, și chiar să îl lase să plângă, atunci când face acest lucru pentru a obține ceea ce își dorește.

Toate aceste sfaturi vin din dorința de a o ajuta pe mămică să aibă un copil cât mai independent, care să nu fie răsfățat și care ”să nu-și chinuiască părinții”.

Psihologii aduc în prim-plan cele mai des întâlnite mituri în rândul mămicilor, explicând de ce un comportament bazat pe aceste principii NU contribuie la o creștere armonioasă a copilului.

1. Bebelușul nu trebuie ținut în brațe

Ținutul în brațe stimulează receptorii din piele și ajută corpul copilului să se relaxeze. În brațe se va simți protejat, ”acasă”, mirosul și căldura mamei liniștindu-l. Un copil ținut în brațe se va dezvolta mai bine din punct de vedere intelectual, având posibilitatea de a vedea mai multe, de a cunoaște lumea de la înălțimea unui adult, dintr-o poziție sigură, lipsită de amenințări.

2. Bebelușul trebuie să doarmă singur în pat încă din prima lună

Teoretic, copilul ar fi bine să doarmă singur în pătuț. Are mai mult spațiu de mișcare în propriul pat, nu se supraîncălzește și respiră un aer mai curat. Numai că din punct de vedere afectiv, un copil care nu vrea să doarmă in propriul pat se va simți mai confortabil și în siguranță lângă părinții săi. Putem crea probleme insistând să îl mutăm la locul lui înainte ca el să fie pregătit.

3. Bebelușul trebuie lăsat să plângă dacă face asta intenționat

Plânsul este un comportament care însoțește majoritatea emoțiilor negative la copilul mic, iar părintele trebuie să fie lângă el și să îl liniștească, să îl facă să se simtă iubit. În jurul vârstei de 5-6 luni, bebelușul nu mai plânge doar ca răspuns la o nevoie care nu îi este satisfăcută, acum este capabil să exprime ceea ce vrea prin plâns. La copiii foarte mici, plânsul trebuie domolit prin distragerea atenției, iar la cei mai mari prin asigurarea iubirii parentale și ”permisivitatea” față de opțiunea copilului de a plânge.

4. Bebelușul nu are nevoie de joacă în primele luni

Nimic mai fals! În primul an de viață, copilul are nevoie de stimulare senzorio-motorie pentru a se dezvolta și a evolua și din punct de vedere motor, psiho-emoțional și intelectual. Jocul e principalul mod prin care copilul încearcă să cunoască lumea, prin care învață comportamente, exersează relațiile sociale, rolurile și regulile, prin care comunică sentimentele, gândurile, temerile, dar prin care se și disciplinează. În primele luni de viață, bebelușul nu se joacă cu jucării în mod activ, ci mai degrabă părintele se joacă cu copilul (copilul fiind pasiv) pentru a-l stimula. Astfel, copilul învață, ascultând vocea părintelui el descoperă: cum funcționează limba maternă, care sunt regulile ei, ce înseamnă cuvintele, cum interacționează oamenii.

Specialiștii sunt de părere că aceste mituri despre îngrijirea bebelușului pot avea efecte negative asupra sănătății și dezvoltării celui mic. Căldura și apropierea mamei reprezintă cei mai importanți factori pentru o dezvoltare sănătoasă a copilului.

Foto: shutterstock.com