3 greșeli frecvente legate de disciplină – nu le face!

Copiii sunt, ne place sau nu, oglinda comportamentului nostru. Atunci când un copil are un comportament nedorit repetat, de cele mai multe ori el este cauzat de propriile noatre reații anterioare la acel comportament. Uite care sunt unele greșeli de disciplină pe care să NU le faci și tu:

 

Cedezi la primul scâncet

Nu suporți să-ți vezi copilul plângând, mai ales în public, și cedezi la primul scântec. Îi găsești mereu scue în fața celorlalți – e obosit, nu a dormit, se simte rău, de aceea e mâtâit, tati e în delegație etc – și îi faci toate poftele. Ce mesaj percepe copilul tău, încă de când este foarte mic? Că primești orice vrei dacă faci o criză de plâns sau nervi în public.   (Uite cum să dezamorsezi o criză de nervi)

Reacționezi exagerat

Teama de 'gura lumii' te face să reacționezi exagerat la un comportament al copilului – te apucă lecțiile de educație în public și insiști cu atât mai tare, cu cât cel mic se încăpățânează. Nu te mai stresa, nu te mai preocupa de ce gândește lumea și vorbește-i cât mai puțin celui mic, atunci când face o criză. El nu este dispus să învețe lecții de disciplină când are în program smiorcăială, așa că discuțiile de acum nu ajută la nimic. Vei discuta cu el imediat după ce s-a calmat.

Îl mituiești

Dacă îl vei recompensa cu câte o jucărie sau bombonică pentru orice lucru mărunt – că stă să îi pui centura în mașină, că și-a strâns o jucărie – copilul tău va învăța că va primi ceva ori de câte ori va face un lucru bun, iar când nu va mai primi acea atenție, se va simți frustrat. În special acele lucruri care țin de siguranța și sănătatea lui nu se negociază și nu se recompensează cu dulciuri sau jucării!

foto Shutterstock

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie
Buton