Faptul că bebelușii pot plânge ore întregi fără a putea fi consolați nu este o 'descoperire' a lumii moderne. Din cele mai vechi timpuri, părinții începători au încercat să afle de ce plânge bebelușul. Astăzi numim generic colici (sau colice) episoadele de plâns care apar cam la aceleași ore din zi și durează și până la 3 ore, dar uite ce credeau strămoșii noștri despre plânsul bebelușului.
Cineva care nu o place pe mama a deocheat copilul.
Bebe plânge pentru că l-a tras curentul.
Spiritul copilului este nefericit pentru că tatăl nu a vrut să îl recunoască.
Bebelușul este posedat de diavol (cu variațiunea mama bebelușului este posedată de diavol și acesta a intrat și în corpul celui mic prin intermediul laptelui matern)
Bebelușul 'vorbește' cu spiritele copiilor nenăscuți încă sau trecuți în neființă și le plânge soarta.
Bebelușul se răzbună pe adulții care fac gălăgie ziua și preia schimbul de noapte, plângând continuu.
Plânsetele celui mic sunt o pedeapsă pentru păcatul originar.
Laptele mamei este prea subțire/prea gras și bebelușul nu se satură sau nu-l suportă.
O mare sperietură din timpul sarcinii l-a zdruncinat foarte tare pe copil.
Bebelușul plânge pentru a-și descărca plămânii și a se obosi înainte de culcare.