10 secrete ale unei mame

Un sondaj realizat de TODAY moms pe mai mult de 25.000 de mame a scos la iveală adevăruri pe care noi toate le cunoaștem, dar nu prea vrem să le recunoaștem. Tu îți regăsești secretul pe această listă?

 

 

 

PrintMama vrea puțin timp pentru ea

Un corp mai atrăgător? Un venit mai mare? Mai multe ieșiri? Ei bine, nu: 23% dintre mămicile chestionate doresc timp doar pentru ele. Departe de copil, departe de soț.

 

Îi e jenă să alăptezePrint

42% dintre chestionate au spus că, în timp ce nu le judecă pe alte  mame pentru că au ales să nu alăpteze, ele însele s-au ferit să spună că alăptează.  Doar mamele lor, soții și prietenele apropiate au știut că ele alăptează.

 

PrintÎși trimite copilul bolnav la grădi

49% dintre mamele care lucrează și-au trimis copilul la grădi chiar dacă a avut febră. Motivul?: 'răceala o luase, oricum, tot de la grădi, iar eu lipsisem deja prea mult de la birou pentru alte răceli trecute'.

 

Ar face lucrurile altfelPrint

Întreabă orice mamă dacă e fericită în raport cu noua ei viață și îți va spune că da. Și totuși, 71% din cele 25.000 de mămici intervievate  și-ar dori să o ia de la capăt și să facă alte alegeri. 23% ar alege un alt soț, 21% ar vrea mai mulți copii, iar 19% ar alege un serviciu cu program mai flexibil. 4% n-ar mai face copii deloc sau i-ar avea mai târziu. 'Mi-e atât de dor să fac lucrurile spontan și să nu-mi fac griji decât pentru propria mea persoană' – au mărturisit mamele.

 

Print Ar alege somnul în locul sexului

53% ar prefera să doarmă în loc să facă sex. Oboseala cronică a fost principalul motiv invocat de cele care au răspuns așa.

 

 

 E distrasă de tehnologiePrint

Convorbiri la mobil, sms-uri cu prietenele, navigat pe facebook – 18% dintre mame se fac vinovate de asta în timp ce sunt cu copilul, iar 15% dintre ele au recunoscut că cel mic s-a accidentat fix când erau distrase de tehnologie.

 

PrintLe judecă pe celelalte mame

Sigur ai simțit pe pe propria piele privirile reprobatoare ale unei alte mame. Dar poate te-ai gândit că ți se pare. Ei bine, nu. 88% dintre chestionate au admis: le judecă pe celelalte mame. 66% cred că juniorii altora sunt foarte răsfățați, 37% le judecă pe mamele de copii supraponderali, iar 34% se uită urât la mamele care le dau copiilor junk food.

 

Are un copil preferatPrint

Când o mamă cu doi copii insistă că îi iubește la fel, cel mai probabil minte. În sinea ei, are un favorit. Ce au spus peste 14% dintre mamele intervievate de Today Mom? Că își iubesc ambii copii, dar îl plac pe unul mai tare. Și că le este teamă ca celălalt să vadă asta.

 

Print  Își sedează copilul

În situații extreme, măsuri extreme – este scuza mamelor  (18% din cele 25.000) care și-au sedat copilul pe care îl scăpaseră de sub control. 8% au recunoscut că fac asta noapte de noapte, ca să poată dormi și ele liniștite…

 

Își folosește bebelușul pe post de scuzăPrint

N-ai chef să mergi undeva? Ți se pare plictisitoare compania sau ești prea obosită? Dă vina pe copil. Așa fac 84% din cele 25.000 de mămici intervievate în sondaj. 45% invocă juniorul drept scuză pentru a scăpa de obligații cel puțin o dată pe lună, iar multe îl folosesc drept pretext pentru a sta departe de soț…


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie
Buton