10 reguli pentru o mamă de băiat

Mamele de băieți sunt o specie aparte – spun psihologii. Și poate au dreptate. O mamă de băiat trebuie să lupte cu sentimentele ei de 'cloșcă' și să crească un copil într-o lume în care băieții sunt ridiculizați dacă plâng și sunt învățați să dea și ei, dacă se ajunge la conflict. Uite 10 reguli după care să-ți crești crești băiatul, dacă vrei să se transforme într-un bărbat de care să fii mândră!

 

Învață-l că e în regulă să plângă!

Nu-i spune că băieții nu plâng, nu-l încuraja să fie 'bărbat', să lovească și el dacă e lovit. Acestea sunt niște clișee care afectează foarte mult dezvoltorarea psihoemoțională a băieților. Băieții care nu sunt lăsați să plângă, nu sunt învățați să își exprime în cuvinte nemulțumirile sau dorințele devin bărbații cu probleme de relaționare, bărbații care își bat soțiile sau care își îneacă amarul în alcool, pentru că nu sunt înțeleși și auziți (fiindcă și dacă vor, nu știu să exprime ce e în neregulă cu ei sau au învățat să se blameze pentru slăbiciunea de a simți).

Încurajează-i creativitatea

Băieții sunt cu mașinile și sportul, fetele cu muzica, dansul și pictura. Cam așa împărțim noi preocupările pe sexe. Greșit. Încurajează creativitatea băiatului tău. Lasă-l să picteze cu degetele, să modeleze, să lipească, să facă un colaj sau să meargă la dansuri, dacă asta îl atrage. Fiecare activitate îl modelează și îi dezvoltă abilități care îi vor fi de folos.

 

Învață-l să fie curtenitormama baiat2

Să spună bună ziua, să deschidă ușa, să știe cum să ofere o floare – acestea sunt lecții pe care un bărbat le învață de pe vremea când e băiat sau nu le învață cu adevărat deloc și va părea stângaci când va face asta forțat. Nu e un fraier dacă este politicos, dimpotrivă, indiferent ce va ajunge în viață va fi apreciat pentru bunele lui maniere în orice situație.

Lasă-l să mai și piardă

Băieții sunt mai competitivi, e drept și iau înfrângerile mai în tragic decât fetele. Dar să-l lași din când în când să mai și piardă, să nu te repezi să-i oferi vreun premiu de consolare este o lecție foarte importantă pentru un băiat – îl învață despre responsabilitate și urmările faptelor sale, îl motivează, în face să vrea să fie mai bun și se va bucura de o victorie meritată mult mai tare data viitoare.

 

Oferă-i modele bune

Trăim într-o țară în care ca femei ne plângem mult de bărbați, dar uităm că acei bărbați au fost crescuți de femei ca noi. Dacă vrei ca băiatul tău să devină un bărbat de care să fii mândră, oferă-i modele bune – tatăl, bunicul, prietenii de familie sunt influențele cele mai importante în viața unui băiat. Fii sigură că ei se comportă la standarde înalte când sunt în preajma copilului (și nu numai).

 

Lasă-l să-și murdărească hainele

E o lege nescrisă – se va murdări fix la 3 minute după ce l-ai schimbat sau exact înainte să plecați de acasă. Nu e nimic! De asta s-au inventat detergenții. Este mai important pentru băiatul tău să se joace în libertate și fără constrângeri (dar în siguranță!) decât să arate ca un mic prinț.

 

Oferă-i ocazia să ajute

Empatia este o lecție prețioasă pentru copilul tău. Oferă-i ocazia să ajute, să se pună în pielea altora, să își dezvolte inteligența emoțională – acest lucru îi va fi de folos de-a lungul întregii vieți, în relațiile cu ceilalți. Sortați jucăriile care 'i-au rămas mici' și hăinuțele bune încă, dar pe care nu le mai poartă, mergeți să le dați unor copii sărmani, faceți împreună muncă voluntară, plantați copăcei, implicați-vă în acțiuni în urma cărora poate să învețe empatia și spiritul civic.

Învață-l să se întrebe de ce

Băieții sunt mai predispuși spre acțiune, sunt mai impulsivi și modul lor de a acționa este pentru rezolvarea problemei. Dar nu întotdeauna o astfel de abrodare este bună. Învață-ți băiatul încă de când este mic să se întrebe 'de ce', să privească o situație în ansamblu și apoi să acționeze.

mama baiat 3Iubește-l oricum

Și când e murdar, și când te-a supărat, și când el e supărat pe el. Este important să știe că nu trebuie să fie perfect, pentru a avea afecțiunea ta. Merită să fie iubit pentru simplul fapt că există. Iar dacă îi predai această lecție din primii ani de viață, va trece mult mai ușor pentru toate eșecurile pe care le va avea (sau nu) în viață vreodată.

Drăgălește-l, pupă-l, ține-l de mână

Băieții sunt mai puțin pupați, ținuți de mână, drăgăliți decât fetele. În mare parte și din cauza prejudecăților (nu vrem să-i tratăm ca pe fetițe sau ei se simt ridicol când sunt drăgăliți). Dar atingerea fizică are darul de a insufla stima de sine și influențează la propriu creșterea și dezvoltarea copiilor. Dacă îi e jenă să fie pupat în fața grădiniței sau școlii, faceți un mic ritual al vostru sau inventați un semn secret de despărțire, în care să vă atingeți măcar palmele, pumnii și să vă spuneți 'te iubesc', fără teamă de ridicol (pentru el).

 

foto Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton