10 nume de fete care aduc noroc în 2017

Una dintre veșnicele dileme ale părinților este aceea a alegerii numelui, așa că iată 10 nume de fete care aduc noroc în 2017.

Numele cele mai norocoase nume de fete

Numele cele mai norocoase sunt alese în funcție de semnificația lor. Anul acesta sunt la modă nume mai puțin obișnuite în România, care au fost importate de afară, dar și nume tradiționale românești, unele cu o înseamnătate aparte pentru părinții de pe plaiurile mioritice.

Ariana – Persoanele ce poartă numele de „Ariana” sunt foarte competente, practice si, adesea, sunt capabile de a dobândi venituri peste medie, reușind să fie să aibă un statut financiar mai mult decât mulțumitor.  Au succes în afaceri și sunt capabile să depășească noi și noi limite financiare.

Amelia/Amalia – Aceste nume au sensul de valoros, neobosit sau harnic. Sunt persoane conștiincioase, cu un spirit civic dezvoltat care se vor concentra pe părțile pozitive ale vieții.

Ellie- Ellie este o forma feminină a numelui Eli,  de origine evreiască și semnifică „înalt”. Aceste persoane nu se mulțumesc cu puțin, au țeluri înalte, dar și ele însele au un caracter ce le înalță.

Alisa – Înseamnă adevăr sau Dumnezeu este Domnul. Este unul dintre cele mai populare nume în Suedia, Austria, Belgia, Franța, Irlanda, Scoția, Anglia și chiar SUA, tocmai pentru că este considerat un nume noroc.

Ema – Înseamnă Dumnezeu cu noi. Numele descrie o persoană afectuoasă, sensibilă și blandă si emotiva. Ema are o voce superbă, este fermecătoare și are darul de a se descurca în orice situație. Este adaptabilă și energică.

Citește și:

Ce să știi când alegi un nume de copil

15 nume de fete care atrag succesul în viață

15 nume de băieți care atrag succesul în viață

Ioana – Înseamnă „binecuvântarea Domnului”. Persoanele care poartă acest nume sunt considerate unele dintre cele mai norocoase.

Maria – Înseamnă „copil dorit”. Fetițele care poartă acest nume sunt recunoscute prin energia și buna dispoziție pe care o emană.

Natalia – Înseamnă „născuta de Crăciun”. Copilele care poartă acest nume se evidențiază prin perseverența de care dau dovadă în acțiunile lor.

Sofia/Sophia/Sophie – E un nume de origine greacă și înseamnă „înțelepciune”. Persoanele care poartă acest nume se remarcă prin seriozitate și înțelepciune în fiecare ramură importantă din viața lor.

Ana– Numele provine din limba ebraică, unde înseamna 'darul lui Dumnezeu'. Fetele botezate astfel dovedesc că se ridică la înălțimea semnificației și pot schimba în bine viețile celor din jur. Sunt fetițe independente și sincere.

CONȚINUT VIDEO BABY UNICA

Foto: Hepta


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton