Dacă îi spui unui copil de 1-2 ani facă ceva, în 9 cazuri din 10 se va încăpățâna să nu o facă! Poți să zbieri, să îl pedepsești, însă asta nu îl va determina să te asculte. Din fericire, suntem însă ceva mai înțelepți decât un micuț de 1-2 ani și putem găsi modalități mai bune de a-l disciplina și a-l determina să facă ceea ce vrem, fără agresiuni verbale și fizice.
Pentru ca metodele tale să funcționeze este important să folosești elementul ludic în disciplinare. Dacă vrei să își strângă jucăriile (și nu, nu este prea mic pentru a face asta), nu îl vei pune, pur și simplu să le adune, căci nu va înțelege de ce. Încearcă să cântați un cântecel special conceput pentru adunarea jucăriilor, sau faceți un concurs – cine strânge mai multe sau lansează-i o provocare 'ia să vedem dacă tu poți pune toate jucăriile în cutia asta mare, până eu termin de cântat un câtecel'.
În cazurile în care este în pericol, în loc să-i interzici să facă ceva, funcționează metoda de redirecționare a atenției și energiei:)
Daca cel mic face lucruri care sunt periculoase pentru el sau pentru ceilalti, este datoria ta, ca parinte, de a opri impulsurile, intentiile acestuia, chiar daca ii creezi o stare de frustrare. Asta nu inseamna, desigur, sa lasi copilul in aceasta stare.
Daca nu faci decat sa spui copilului ca nu are voie sa faca acel lucru pe care tocmai l-ai sesizat ca periculos, nu vei face decat sa ii declansezi contextul sa faca o criza de nervi. Poate sa inceapa sa planga, sa se zvarcoleasca, sa loveasca cu mainile si picioarele.
Nu renunta, ci explica-i, pe scurt, de ce nu il lasi sa faca acel lucru, si apoi foloseste una dintre modalitatile de mai sus pentru a-l determina sa faca lucruri care ii plac si care sunt si sigure in acelasi timp.
Laudati amandoi copilul ori de cate ori face ceva bine sau cand incearca sa faca ceva bun, dar fiti foarte exacti in lauda – nu doar „bravo, ce frumos, ce bine, ci „bravo, te joci foarte frumos, mananci foarte corect etc.
Comentariile parintelui despre comportamentul copilului reprezinta consolidarea comportamentului – daca intaresti prin amuzament un comportament negativ, asteapta-te ca cel mic sa il repete. In acest sens, comportamentele negative precum plansul isteric, tipetele trebuie ignorate pentru ca scopul lor este atragerea atentiei…
Ca metodele tale de disciplină să funcționeze
Opreste-te din ceea ce faci si gandeste-te la ce spune copilul tau. Pentru asta, in situatiile dificile, coboara la nivelul copilului si uita-te in ochii lui, spune-i ca il asculti si incerci sa intelegi ce vrea – cel mic va intelege si el ca iti pasa de ceea ce vrea si de el, si crizele de tantrum se vor diminua in intensitate si frecventa.
Indiferent despre ce este vorba, invata-l pe copil respectul respectandu-l pe el. Cand interactionezi cu ceilalti, cuvintele si actiunile tale sunt extrem de importante, ca model pentru copil. Trateaza copilul asa cum vrei ca el si ceilalti sa te trateze pe tine
Cand ne jucam cu copiii, venim la nivelul lor si, prin ceea ce facem noi, ii ajutam sa isi inteleaga si sa isi exprime sentimentele intr-un mod sigur (prin joc de rol, il putem face pe copil sa inteleaga si efectele unora din comportamentele indezirabile, ce simt ceilalti cand cineva se comporta gresit).
Ce nu ar trebui să faceți, ca părinți
foto Shutterstock