De ce are nevoie bebeluşul ca să crească armonios şi sănătos? Ei bine, el are anumite „trebuinţe“, care se cer satisfăcute ciclic, şi nevoi, care trebuie satisfăcute permanent. Ciclică este trebuinţa de a fi alimentat corespunzător, de somn, de apă. Permanent se cer satisfăcute nevoia de apărare (supravieţuire), pe care o semnalizează prin plâns-ţipăt (disconfortul,
Vina este unul dintre sentimentele care se nasc în sufletul oricărei femei care devine mamă. Te gândeşti că ar trebui să fii în stare să le faci pe toate, iar dacă nu reuşeşti, crezi că eşti “defectă”. Probabil că nu există mamă care să nu se fi înscris încă în concursul neofical de vinovăţie. Cu
Se vorbeşte foarte mult despre importanţa pregătirii mamei pe parcursul sarcinii pentru momentul când va aduce pe lume bebeluşul. Cu toate acestea, pregătirea ta în vederea venirii pe lume a unui copil este bine să fie mai timpurie. Este important să te gândeşti din timp la felul în care venirea pe lume a nou-născutului va
Dacă cineva ar face un sondaj printre mamele care stau acasă cu cei mici și le-ar întreba ce le deranjează cel mai tare dintre toate remarcile și sfaturile pe care le primesc, acestea ar fi răspunsurile lor. Ce bine că îți permiți să stai acasă… Habar nu ai dacă își permite să
Cu toate progresele făcute de știință, nimeni nu poate determina cu exactitate motivele pentru care copiii își iubesc părinții. La lista noastră de zece motive se mai pot adăuga probabil alte 100… Tu te-ai îndrăgostit de el încă de la prima ecografie, pe când era ceva mai mare decât o sămânță, dar îi puteai auzi
Legătura afectivă dintre mamă și copil poate apărea încă din timpul sarcinii. Dar în timp ce multe viitoare mămici se simt apropiate de copil după prima ecografie, altele sunt îngrijorate că nu simt celebrul „instinct matern”. Abilitatea mamelor de a identifica plânsul propriilor copii puși alături de alți nou-născuți a fost demonstrată prin diferite studii.
Alăptarea este una dintre minunile lumii. La fel ca nașterea, ca primul zâmbet al copilului tău, ca vestea că puiul tău e bine, sănătos. Cum facem să nu rupem „corola de minuni a lumii“ și să facem din înțărcat un moment frumos și lin pentru mamă și bebe? Acesta nu este un articol în
Pe măsură ce data nașterii se apropie, va trebui să te asiguri că vei avea totul la îndemână în ziua cea mare. Cu cel puțin patru săptămâni înainte de data prognozată, va trebui să faci bagajele, lăsând loc pentru lucrurile pe care le vei lua în ultima clipă. Iată ce ar trebui să conțină bagajul
„Îmbin perfect cariera cu viaţa de familie!“ – declară senin multe doamne care au cunoscut succesul în viaţa publică. Să te umple invidia şi alta nu! Ce capacităţi extraordinare au ele, de „acoperă“ cu brio două planuri care cer atâta implicare?! Ce ştiu ele şi tu nu? În România zilelor noastre, casnicele „pure“ reprezintă cazuri
Nu-ți lași copilul să traverseze singur? Nu-l trimiți la cumpărături? Ar fi cazul să ai mai multă încredere în el. Anul trecut, am stat la Paris la niste prieteni care aveau doua fetite, una de trei, alta de cinci ani. Am ramas uluita vazand ca, dimineata, nu ieseau din camera lor pana nu-si faceau patuturile.
Când ești mamă, zilele și nopțile se succed cu repeziciune, iar timpul capătă cu totul alte dimensiuni. Nopți de (ne)somn sunt întrerupte de reprize de plâns, cereri pentru pipi sau țipete după un pahar cu apă. Meriți o zi de pauză! Nu te lăsa copleșită de vinovăție și acordă-ți din când în când câte o
Psihoterapeuta de orientare psihanalitică Andreea Chițu a răspuns la câteva întrebări despre cele care azi îngrijesc copii, au carieră și trăiesc într-un cuplu cu dilemele obișnuite, au părinți bolnavi sau orice altă problemă pe care în general o rezolvă jumătatea feminină a populației… Care mai sunt problemele acute ale femeilor de azi? Cu
Chiar atunci când credeai că ai ajuns la stadiul în care ai încredere că poți să te descurci cu un copil, vine și al doilea! Sigur că, în timp, vei dobândi capacitatea și priceperea necesare pentru a avea grijă de amândoi, dar rezistența, hotărârea și încrederea în tine ca părinte ar putea fi puse la
Viața se construiește de cele mai multe ori după liste cu priorități: joc, școală, muncă și, pe fundal, mereu, familia. Jucăm rolul copilului și al școlarului, al profesionistului și cel de prieten. Când este momentul potrivit să îl jucăm pe cel al părintelui? Biologic, ne sunt trasate drumurile, dar psihic? Decizia aparține fiecăreia… Până la
Ți l-ai dorit mult, dar nu poți renunța la serviciu sau la cariera cu greu construită. Când e mai potrivit să revii la viața profesională, astfel încât micuțul tău să nu aibă de suferit? În ultimii ani, multe mame revin în viața profesională la vârste mici ale copiilor – doar câteva luni. Nu e vorba că
Olivia Steer, prezentatoarea emisiunii „Doamne de poveste”, difuzată de postul Acasă TV, este adepta regimului raw-vegan, adică fără produse de origine animală şi fără preparare termică. Pe scurt, crudivor. Soţia lui Andi Moisescu este întotdeauna pregătită cu reţete şi meniuri speciale, sută la sută sănătoase. Iar toate aceste beneficii din alimentaţie se observă pe tenul
Baby Spa recomandă mișcarea. Nu doar bebelușilor, ci și mamelor. Dacă ești viitoare, proaspătă sau actuală mămică, încearcă programul de gimnastică al centrului. Acesta se poate desfășura în mai multe variante – gimnastică și aqua relax, gimnastică și masaj de relaxare sau aqua-gym și masaj. Alege formula care îți place cel mai mult. Îți vei putea îmbunătăți forma fizică
Să devii mamă reprezintă o pauză semnificativă de la modul anterior de viață, în special dacă ai lucrat cu normă întreagă. Să ai grijă de copilul tău va deveni activitatea principală a zilei, ai tendința să ieși mai puțin din casă și comunicarea cu ceilalți se limitează semnificativ. Există riscul să devii izolată, mai ales
La sfârșitul unei zile maraton, mâncărurile semipreparate congelate le înlocuiesc pe cele pregătite acasă cu grijă. Micuții sunt astfel bine hrăniți. Dar cum să nu faci comparații cu „mâncarea făcută în casă“? Involuntar, ca mamă, te culpabilizezi. Alimentația concretizează angoasele, îndoielile și generează culpabilitatea. „Sunt o mamă nedemnă dacă nu gătesc?“, aceasta este întrebarea pe
Aștepți primul copil. Și poate te-ai întrebat: oare voi fi capabilă să-l cresc așa cum trebuie? Vei încerca să nu repeți aspecte din viața ta pe care ți-ai promis că nu le vei adopta? Mamă stresată, mamă „cool“ sau mamă protectoare? Din păcate, rolul de mamă se învață în timp, din experiențe bune și, inevitabil,