Doar pentru că vei deveni mămică nu înseamnă că trebuie să renunți la toate ritualurile tale de îngrijire. Dar va trebui să fii mult mai atentă la produsele pe care le folosești. Unele dintre ele pot fi foarte dăunătoare pentru bebelușul care crește în burtica ta. În timpul sarcinii trebuie să stai departe de cremele,
Din primele zile de viaţă până la câţiva ani, pielea copiilor este extrem de sensibilă. Dacă prezintă şi anumite boli de piele, precum dermatită atopică sau simple iritaţii, atunci părinţii trebuie să fie de două ori mai atenţi la produsele pe care le folosesc. Aşa cum alimentaţia copilului tău este foarte importantă, trebuie să ţii
De-abia aștepți vacanța, precis! Mai e puțin și vei simți din plin razele soarelui, te vei bucura de valuri, de nisip, și vei trăi momente magice în compania celor dragi. Uite câteva dintre cele mai cool produse ale verii, care să te ajute să fii în formă înainte de plecarea în vacanță sau pe care
Știi ce ingrediente conțin crema, șamponul, uleiul tău pentru corp? Iată câteva reguli simple care îți vor permite să întelegi mai bine formulele înscrise pe ambalajele produselor tale cosmetice. Nu utiliza orice fel de produs pentru piele. In materie de cosmetice, ai de acum inainte o dubla exigenta: produse eficace si care sa nu-ti puna
Potrivit studiilor, moştenirea genetică are un rol de 20% în apariţia mai multor tipuri de cancer, dar pe lângă aceasta există o serie de factori declanşatori, de care este bine să ne ferim. Cancerul este o afecţiune caracterizată prin înmulţirea necontrolată a unor celule ale organismului şi răspândirea acestora în tot corpul, prin intermediul limfei
Prima baita este un moment important in viata bebeluslui si un moment emotionant si delicat pentru tinerii parinti.
Siguranta copilului pe care urmeaza sa-l nasti este preocuparea ta numarul unu atunci când esti insarcinata.
Magazinul se afla pe galeria centrului comercial Auchan Titan din Bucuresti, exact acolo unde a fost amplasata prima insula Flormar din tara noastra.
NIVEA a introdus formula Hydra IQ in intreaga gama de geluri de dus NIVEA FOR MEN - o tehnologie unica ce ajuta la formarea de noi aquaporine.
Apa de toaleta Cinderella cu parfum delicat, formulat special pentru micile printese, cu pulverizator. 100 ml – 26 lei Apa de toaleta Cars 2 – apa de toaleta nostima, cu un parfum usor, special formulata pentru micii eroi! Pulverizator mic, special pentru mainile copiilor. 100 ml – 26 lei Sampon si gel de dus 2
Dove Nourishing Oil Care balsam pentru par foarte uscat 200ml Ideal pentru parul uscat cu fire rebele, datorita formulei cu uleiuri naturale ale caror molecule fine se absorb rapid în firele de par, le hranesc si le redau nutrientii esentiali. Dove Nourishing Oil Care balsam-tratament pentru par foarte uscat 180ml Puternic precum un tratament, dar
Pielea noastra este oglinda activitatilor zilnice. Stilul de viata extrem de activ, iesirile dese in cluburi, orele putine de somn, mancatul pe fuga, stresul cotidian cauzat de munca si de orele state peste program, alaturi de dereglarile hormonale isi pun amprenta rapid asupra tenului nostru. Iar daca are deja tendinte de ingrasare, suntem mult mai
Conceputa pe baza de ingrediente naturale si avand ca si elemente de baza coenzima Q10 si extractul de ceai verde, gama de ingrijire a pielii de la Cosmetic Plant vine in ajutorul oricarei femei ce vrea sa se mentina frumoasa, sa aiba o piele sanatoasa si delicata.
Spuma pentru barbierit Genera contine substante emoliente precum aloe vera si ulei de cocos, si protejeaza pielea in timpul barbieritului, oferind o senzatie de prospetime si actionand chiar si asupra celor mai tari si rebele fire de par. Folosind spuma Genera, dedicata barbatilor activi, barbieritul va deveni o placere zilnica. Produs disponibil in farmaciile Catena
AVON si binecunoscuta papusa Barbie te invita sa descoperi o minunata lume de basm printr-o noua gama de produse imprimate cu imaginea papusii atat de mult iubita de fetite.
Avon lanseaza vopselele de par Advance Techniques – culori vibrante si aspect sanatos, demne de lumina reflectoarelor.
Acum Nature Secrets de la Oriflame iti ofera doua noi game cu arome fructate: cu menta energizanta si zmeura sau pentru piele sensibila cu jojoba & mango.
In luna mai, NIVEA sarbatoreste 100 de ani de ingrijire a pielii. In anul 1911, aparitia primei creme cu o formula stabila, pe baza de apa si ulei, a revolutionat ritualul clasic de ingrijire. Ea a primit numele NIVEA Creme si a fost doar prima dintr-o lunga serie de inovatii prin care Beiersdorf a definit era moderna a ingrijirii pielii.
Dove stie ca pielea este o oglinda ce reflecta sanatatea corpului si a creat special pentru barbati gama Dove Men+Care, ce ofera produse de ingrijire completa pentru barbati: sapun, gel de dus si deodorant antiperspirant.
Sunt cateva produse care nu lipsesc din poseta niciunei doamne respectabile: fond de ten, rimel si un ruj sau luciu de buze, dupa preferinta. O privire intensa sau niste buze senzuale sunt cele mai atractive repere.